Dmitri Medvedev: Codul civil din Rusia este cel mai modern din Europa
alte articole
Vremea reformelor relativ uşoare, care vizează economia şi viitoarele procese economice din Rusia, a trecut, a declarat premierul rus Dmitri Medvedev, într-un interviu acordat cotidianului elveţian Neue Zurcher Zeitung în timpul Forumului Economic de la Davos. În acelaşi interviu, preluat de Inopressa.ru, premierul rus îşi exprimă mulţumirea faţă de sistemele legislativ şi judiciar din Rusia, unde, în opinia sa, 'ce a fost mai important s-a făcut deja'.
Potrivit lui Medvedev, Rusia este deja de 20 de ani o economie de piaţă, însă ţara mai are încă destule probleme, inclusiv corupţia. Potrivit declaraţiilor sale, Medvedev era convins că, în timpul votului exprimat de experţii de la Davos cu privire la problemele actuale ale Rusiei, pe primul loc se va situa cea privind conducerea calificată. În final, după cum aminteşte Neue Zurcher Zeitung, această problemă a fost declarată cea mai actuală de 78% dintre participanţi.
Premierul rus a recunoscut că această problemă nu poate fi soluţionată cu ajutorul legilor şi decretelor, ci doar prin 'munca sistematică a tuturor organismelor puterii şi societăţii civile'. Cu toate acestea, Medvedev şi-a exprimat convingerea că Rusia este în stare să depăşească problema menţionată: să reducă substanţial anvergura corupţiei şi influenţa acestui factor asupra modului în care Rusia este evaluată în timpul amplasării de investiţii şi producţii. Potrivit lui Medvedev, acest lucru se poate face 'cu ajutorul legilor deja adoptate şi respectării drastice a acestora', precum şi prin tragerea la răspundere a celor corupţi. De asemenea, în opinia premierului rus, trebuie să se schimbe mentalitatea oamenilor, astfel ca orice funcţionar de stat din Rusia să considere corupţia ca 'ceva amoral', la fel ca în majoritatea statelor industriale.
În ceea ce priveşte sistemul legislativ şi cel judiciar din Rusia, în acest domeniu 'ce a fost mai important s-a făcut deja', asigură Medvedev, subliniind că astăzi în Rusia acţionează 'legislaţii civile şi administrative absolut contemporane', iar codul civil din Rusia 'este cel mai modern din Europa'. Şeful guvernului rus a recunoscut că sistemul juridic 'nu este unul ideal', dar a subliniat că în ultimii ani acestuia i s-au adus modificări radicale, implementate pentru a corespunde noului sistem politic.
De asemenea, Medvedev a declarat că este necesară crearea de premise pentru consolidarea încrederii faţă de sistemul juridic rus, iar acest lucru depinde nu de regulile în vigoare, ci în primul rând de modul în care 'cetăţenii, oamenii de afaceri ruşi şi investitorii străini rezolvă conflictele economice şi de modul în care sunt emise sentinţele'. De aceea, potrivit lui Medvedev, este foarte important ca procesele juridice pe marginea unor dosare economice să se desfăşoare în Rusia, cu tot respectul pentru curtea de arbitraj de la Stockholm, cele de la Londra, Paris sau din alte oraşe.
La rândul său, îndeplinirea acestui obiectiv 'este legată de un complex întreg de probleme complicate, inclusiv de identitatea socială a judecătorilor ruşi', a declarat Medvedev. În acest sens, Rusia are o moştenire grea. Astfel, Medvedev a amintit că 95% sau chiar 97% dintre sentinţele emise de justiţia rusă sunt de condamnare: 'judecătorii aproape că se tem să absolve pe cineva, ca nu cumva să pună în acest fel sub semnul întrebării activitatea organismelor de anchetă'.
După cum a declarat Dmitri Medvedev, oglindirea cazurilor de corupţie în mass-media şi dezbaterile pe marginea lor din cadrul societăţii sunt foarte importante, chiar dacă evaluările formulate nu sunt întotdeauna corecte. Totodată, premierul rus a subliniat că problema corupţiei este 'importantă, însă nu decisivă'. Potrivit lui Medvedev, doar oamenii de afaceri şi investitorii îi acordă acestei probleme o atenţie primordială, în timp ce toţi ceilalţi, potrivit sondajelor de opinie, sunt preocupaţi în primul rând de problemele locativă, a serviciilor comunale sau de familie, cea privind corupţia situându-se aproximativ pe locul cinci.
Medvedev a mai subliniat că dependenţa Rusiei de exportul petrolier şi gazifer 'este mare, însă nu fatală', asigurând în prezent circa 50% din veniturile ţării. Premierul rus recunoaşte că situaţia nu poate fi îndreptată într-un an-doi: pentru aceasta este necesar să se dezvolte producţia de înalte tehnologii şi domeniul învăţământului. În afară de aceasta, potrivit lui Medvedev trebuie să fie create locuri de muncă de înaltă eficienţă şi în alte domenii, nu doar în energetică. În acest context, Medvedev îşi exprimă convingerea că Rusia ar putea deveni cea mai de succes ţară agrară din lume. 'Cu teritoriul pe care îl avem, suntem în stare să hrănim jumătate din lume', a spus Medvedev.
La finalul interviului, Medvedev a declarat că în funcţia de premier el se ocupă de aceleaşi probleme ca şi pe vremea când era preşedinte al ţării, mai exact de transpunerea în viaţă a strategiei economice şi politice. Mai mult, în opinia lui Medvedev, din funcţia de premier este mai uşor să te ocupi de aceasta, deoarece respectivele probleme constituie responsabilitatea guvernului. 'Acum pot să aduc la îndeplinire planuri care au fost elaborate înainte şi care nu au fost până la această oră transpuse în viaţă', a declarat Dmitri Medvedev pentru cotidianul elveţian.