Diviziune în cadrul UE: Blocul va înăspri regulile de călătorie pentru ruşi, dar nu va interzice vizele

(Getty Images)

Statele UE au convenit, miercuri, să facă mai dificil accesul cetăţenilor ruşi pe teritoriul celor 27 de membri ai blocului, dar nu au reuşit să ajungă la un consens în ceea ce priveşte impunerea unei interdicţii totale turiştilor ruşi, ca răspuns la războiul Kremlinului în Ucraina.

În cadrul discuţiilor din Republica Cehă, miniştrii de externe ai UE au vrut să dea dovadă de unitate şi să îl pedepsească şi mai mult pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru că a lansat războiul în urmă cu peste şase luni. Însă nu au reuşit să rezolve divergenţele cu privire la faptul că unii cetăţenii ruşi care s-ar putea opune invaziei ar trebui să plătească şi ei un preţ, relatează Associated Press.

Planul este de a creşte costurile şi de a prelungi timpul necesar obţinerii de vize pe termen scurt de către cetăţenii ruşii pentru a putea intra în spaţiul Schengen - o zonă formată din 26 de ţări, care include majoritatea membrilor UE, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Măsura va fi luată prin îngheţarea unui acord din 2007 privind facilitarea călătoriilor între Rusia şi Europa. În luna mai, UE a înăsprit deja restricţiile privind vizele pentru oficialii şi oamenii de afaceri ruşi.

Luând cuvântul după ce a prezidat reuniunea din Praga, şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a declarat că, de la jumătatea lunii iulie, un număr tot mai mare de ruşi au sosit în Europa, unii "pentru petrecerea timpului liber şi cumpărături, ca şi cum în Ucraina nu ar avea loc niciun război".

Acest lucru, a spus el, "a devenit un risc de securitate" pentru ţările europene care se învecinează cu Rusia.

Borrell a adăugat că, în opinia sa, întârzierile suplimentare vor duce la eliberarea unui număr mai mic de vize.

Studenţii, jurnaliştii şi cei care se tem pentru siguranţa lor în Rusia vor putea în continuare să obţină vize. Măsura nu ar avea un impact imediat asupra celor aproximativ 12 milioane de vize deja eliberate cetăţenilor ruşi, dar oficialii UE vor analiza ce ar putea fi făcut pentru a le îngheţa.

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a descris această măsură ca fiind "o jumătate de măsură". El a declarat că vizele ar trebui eliberate ruşilor doar din motive umanitare sau pentru a-i ajuta pe cei care se opun în mod clar războiului lui Putin.

"Epoca păcii în Europa s-a încheiat, la fel ca şi epoca jumătăţilor de măsură. Jumătăţile de măsură sunt exact ceea ce a dus la invazia pe scară largă", a susţinut el după reuniune. "Dacă trebuie să aleg între jumătate de măsură şi nicio măsură, voi prefera o măsură fără măsură şi voi continua o discuţie până când se va găsi o soluţie puternică."

Polonia şi ţările baltice - Estonia, Letonia şi Lituania -, dar şi Danemarca, au făcut apel la o interdicţie mai largă pentru turiştii ruşi.

Miniştrii de externe ai Estoniei şi Letoniei au declarat că ar putea merge mai departe cu restricţii suplimentare privind vizele, invocând preocupări legate de securitatea naţională.

"Trebuie să mărim imediat preţul pentru regimul lui Putin", a afirmat ministrul estonian de Externe, Urmas Reinsalu. "Pierderea de timp este plătită prin sângele ucrainenilor".

Regulile unitare ar trebui să se aplice în cele 26 de ţări care alcătuiesc spaţiul european de călătorie fără paşapoarte, dar Reinsalu a declarat că "este de competenţa noastră naţională, în conformitate cu principiul securităţii naţionale, să decidem asupra problemelor legate de intrarea pe teritoriul nostru".

De-a lungul anilor, mai multe ţări au reintrodus controalele la frontiere din motive de securitate în spaţiul Schengen, în care europenii şi vizitatorii pot călători liber fără verificări de identificare.

Ministrul de Externe al Finlandei, care are cea mai lungă frontieră a UE cu Rusia, a subliniat că ţara sa va reduce, începând de joi, numărul vizelor eliberate cetăţenilor ruşi la 10% din numărul normal. Aceştia vor putea solicita permisul de călătorie doar în patru oraşe din Rusia.

"Este important să arătăm că, în acelaşi timp în care ucrainenii suferă, turismul normal nu ar trebui să continue să funcţioneze ca de obicei", a declarat ministrul de Externe, Pekka Haavisto. "Finlanda a luat deja decizia de a limita numărul de vize turistice. Sperăm că întreaga Uniune Europeană va lua decizii similare."

Înainte de discuţiile de miercuri, ministrul danez de Externe, Jeppe Kofod, şi-a exprimat speranţa că se va putea găsi o poziţie comună a UE, subliniind faptul că majoritatea ucrainenilor nu îşi permit luxul de a alege dacă pot părăsi sau nu ţara lor devastată de război.

"Trebuie să existe consecinţe pe toate fronturile", a spus Kofod. "Vrem să limităm vizele pentru turiştii ruşi, să trimitem un semnal clar lui Putin, Rusiei, (că) ceea ce face în Ucraina este total inacceptabil."

Dar ţările europene aflate mai departe de graniţele Rusiei şi ale Ucrainei sunt ma reticente în această problemă.

Ministrul belgian de Externe, Hadja Lahbib, a declarat că este important să se evite crearea unui sistem disparat "în care ruşii ar putea face un fel de shopping de vize între ţările Uniunii Europene".

"Este foarte important să vizăm persoanele potrivite. Adică pe cei care susţin acest război nedrept împotriva Ucrainei şi, de asemenea, pe cei care încearcă să se sustragă sancţiunilor pe care le-am impus", a transmis ea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe