Discuţiile purtate de SUA cu saudiţii şi aliaţii lor nu elimină neînţelegerile cu Doha
alte articole
Tillerson s-a întors miercuri în Kuweit, după o vizită în Arabia Saudită, fără să publice o declaraţie privind rezultatul discuţiilor purtate cu oficialii saudiţi.
“Suntem fericiţi să vedem această cooperare continuă dintre noi şi chiar să o consolidăm şi să o extindem mai mult, fără niciun fel de limite”, a declarat prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman al Saud în legătură cu vizita lui Tillerson.
Departamentul de Stat american a anunţat că Tillerson va călători joi în Qatar pentru a-l informa pe ministrul de Externe, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, în legătură cu discuţiile purtate în oraşul saudit Jeddah.
“Apreciez interesele comune pe care le împărtăşesc cele două ţări ale noastre, apreciez interesele comune în termeni ai stabilităţii şi prosperităţii economice pentru această regiune. Este un parteneriat foarte important şi puternic între SUA şi Arabia Saudită”, a afirmat Tillerson.
Marţi, secretarul de stat american a semnat un acord cu Al Thani în vederea combaterii “finanţării terorismului” şi a terorismului în sine, un acord pe care saudiţii şi aliaţii lor l-au etichetat ca fiind “insuficient”.
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egiptul şi Bahrainul au suspendat legăturile cu Doha şi au impus sancţiuni împotriva Qatarului pentru presupusele sale legături cu grupuri islamiste extremiste şi pentru legăturile prea strânse cu rivalul regional Iranul. Qatarul a respins acuzaţiile.
În plus, grupul celor patru ţări arabe, condus de Riad, a creat o listă cu 13 puncte şi a ameninţat că va aplica sancţiuni suplimentare dacă guvernul Qatarului nu le va respecta. În cele din urmă, Qatarul a respins cererile.
Printre cele 13 cereri se numără suspendarea sprijinului financiar pentru unele reţele teroriste precum Statul Islamic şi Al-Qaeda, închiderea reţelei de televiziune Al-Jazeera, suspendarea majorităţii legăturilor dintre Doha şi Teheran şi închiderea unei baze aeriene turceşti aflate pe teritoriul Qatarului.