Diplomatul rus care a accidentat o tânără a părăsit miercuri România, anunţă ambasada rusă

Epoch Times România
25.10.2012

Diplomatul rus care a accidentat o tânără a părăsit miercuri România, încheindu-şi misiunea, a anunţat ambasadorul Federaţiei Ruse, Oleg Malghinov.

MAE anunţa miercuri că a făcut demersuri de urgenţă pe lângă Ambasada Rusiei, după ce a aflat că diplomatul rus care a provocat duminică un accident în Bucureşti urmează să părăsească teritoriul României în scurt timp.

”MAE a făcut de urgenţă un demers pe lângă ambasadorul rus, subliniind că nu se justifică o plecare imediată a diplomatului, acesta beneficiind oricum de imunitate diplomatică”, se arata într-un comunicat al Ministerului de Externe.

”În opinia MAE, transmisă părţii ruse, un astfel de gest intempestiv este de natură să afecteze negativ percepţia publică asupra modului de abordare şi disponibilităţii părţii ruse faţă de acest caz. MAE a subliniat că, în condiţiile în care Convenţia de la Viena garantează libera circulaţie a tuturor diplomaţilor, inclusiv ieşirea de pe teritoriu statului de reşedinţă, iar România trebuie să respecte pe deplin această normă juridică, responsabilitatea pentru efectele generate revine integral şi exclusiv părţii ruse”, se mai precizează în comunicat.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu l-a primit miercuri pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Sergeevici Malghinov, la solicitarea acestuia, pentru comunicarea deciziei autorităţilor ruse în răspuns la demersul întreprins la 23 octombrie de ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, de a solicita ridicarea imunităţii de jurisdicţie pentru diplomatul rus care a accidentat grav o tânără româncă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor