Dionis Cenuşă despre participanţii la mitingul PD: Degradarea capitalului uman vine din lipsa de educaţie şi sărăcia economică

Doar revenirea în masă a diasporei pentru participarea la alegerile parlamentare ar putea să schimbe situaţia din RM. PDM şi socialiştii nu au niciun interes să renunţe la cei manipulaţi şi manipulabili, afirmă politologul.
Participantă la mitingul PD din PMAN din 21.08.2018 (facebook.com/nicolae josan)
Ştefan Sârbu
22.10.2018

Politologul Dionis Cenuşă susţine că de fiecare dată după evenimentele publice organizate de PDM sau socialişti, pentru o parte din societate ar avea loc o nouă confruntare cu realitatea, o nouă deşteptare. În mod repetitiv o parte din cetăţeni îi condamnă pe cei manipulaţi şi manipulabili de către clasa politică iresponsabilă de la Chişinău.

”Rareori însă încercăm să înţelegem rădăcinile degradării capitalului uman, care se ascund în declinul din educaţie, sărăcia economică şi coborârea generală a standardelor de normalitate faţă de politică şi politicieni. Dar încă vorbim despre „o parte din societate”.

Dionis Cenuşă a ţinut să sublinieze că ieşirea din situaţia în care se află cetăţenii din Republica Moldova poate începe cu participarea masivă la alegeri. Revenirea în masă a diasporei pentru a încerca să schimbe partidele de la guvernare sau cel puţin să echilibreze raportul de forţe. Doar cei aflaţi acasă nu o pot face, iar ratarea viitoarelor alegeri face ca numărul celor uşor manipulabili să crească din rândul celor care pot împăca instinctele de supravieţuire cu ataşamentul faţă de justiţie.

„Altă soluţie nu văd, deoarece nici PDM şi nici socialiştii nu au niciun interes să renunţe la cei manipulaţi şi manipulabili”, a conchis analistul politic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor