Dezbaterea asupra separatismului revine în atenţia presei spaniole
alte articole
Dezbaterea asupra separatismului revine marţi în atenţia presei spaniole, pe măsură ce avansează campaniile electorale pentru scrutinele regionale din Ţara Bascilor şi Galicia. De asemenea, cotidienele spaniole scriu marţi şi despre previziunile economice ale Fondului Monetar Internaţional cu privire la situaţia Spaniei.
Guvernul reacţionează împotriva 'aberaţiei imense' a separatismului, scrie cotidianul El Mundo, după ce şeful executivului de la Madrid, Mariano Rajoy, a expus în oraşul basc San Sebastián un întreg arsenal de motive pentru a discredita mişcările secesioniste, inclusiv cele folosite doar 'ideologic'.
'Suveranitatea nu provoacă decât singurătate şi pierderea bunăstării', semnalează şi cotidianul ABC, tot pe baza spuselor premierului Rajoy. Acesta a dat asigurări că Partidul Popular va apăra unitatea Spaniei în faţa separatismului CiU (naţionaliştii catalani) şi PNV (naţionaliştii basci).
Cotidianul La Vanguardia îl citează pe ministrul spaniol al justiţiei, Alberto Ruiz Gallardón, care a declarat la Barcelona că Spania ar ieşi din zona euro fără Catalonia. El a arătat în capitala catalană, mai notează cotidianul citat, că statul trebuie să menţină unitatea. De asemenea, La Vanguardia scrie şi despre ceea ce susţinea Mariano Rajoy: separatismul este 'o torpilă pentru bunăstare', pe care nu o va permite 'sub nicio formă'.
Într-un interviu pentru cotidianul La Razon, publicat marţi pe prima pagină a ediţiei tipărite, ministrul spaniol al apărării, Pedro Morenes, a declarat că 'armata este un exemplu de simplitate. Ştie unde se află, ce face şi la ce serveşte' în mijlocul dezbaterii asupra secesionismului.
Cotidianul El Pais scrie marţi că FMI prevede pentru Spania şi Grecia cea mai mare scădere a PIB-ului. Recesiunea se va accentua la 1,3% anul viitor (adică de trei ori mai mult decât prevede guvernul de la Madrid), deficitul nu va scădea la 3% decât în 2017, iar rata şomajului va creşte anul viitor, depăşind nivelul de 25%.
Planul de salvare financiară se îndepărtează, însă cheltuielile nu conving, semnalează la rândul său şi cotidianul catalan El Periodico. Deşi Europa are încredere că Rajoy nu va avea nevoie să ceară un nou ajutor financiar, iar ministrul De Guindos solicită cumpărarea din datoria de stat, FMI prevede un deficit de 7% în 2012 şi o scădere a PIB-ului peste limita prevăzută în bugetul de stat pentru anul viitor, mai scrie cotidianul citat.