Dependenţa de investiţiile străine nu e prea sănătoasă, cele româneşti ar fi mai bune, spune Gitenstein
alte articole
Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti, a spus miercuri că o dependenţă prea mare de investiţiile străine nu este atât de sănătoasă pe cât ar fi investiţiile româneşti.
"Lucrul de care are nevoie această economie este cât mai mult capital şi sunteţi foarte dependenţi de investiţiile străine directe. Nu este un lucru rău, dar o dependenţă prea mare de investiţiile străine nu este atât de sănătoasă pe cât ar fi investiţiile româneşti. De asemenea, sunt mai bune decât accesarea fondurilor europene", a declarat ambasadorul Mark Gitenstein într-o alocuţiune cu ocazia deschiderii oficiale a şedinţei de tranzacţionare a acţiunilor Coca-Cola, Bank of America, Intel, Apple şi Visa la BVB.
El a declarat că este mai bine ca românii să investească, să creeze capital.