Depardieu, judecat la Paris pentru că a condus în stare de ebrietate

Actorul francez Gerard Depardieu. (ELENA FITKULINA / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
24.05.2013

Tribunalul corecţional din Paris a început vineri să-l judece pe actorul francez Gerard Depardieu pentru că a condus în stare de ebrietate, actorul fiind absent de la această audiere deoarece se află la o filmare în Cecenia, relatează AFP.

Prezenţa lui Depardieu nu a fost obligatorie. Actorul care a declarat că are 'domiciliul în prezent în Belgia', a fost reprezentat de avocatul său.

Gerard Depardieu, 64 de ani, care a obţinut cetăţenie rusă în ianuarie şi deţine o reşedinţă la Néchin (Belgia), trebuia iniţial să apară la tribunal în decembrie, în cadrul unei proceduri simplificate în care prezenţa pârâtului este necesară.

Avocatul său l-a scuzat în faţa magistraţilor, explicând că se află la o filmare: cea a producţiei lui Abel Ferrara privind afacerea Sofitel, în care actorul joacă rolul fostului director al FMI Dominique Strauss-Kahn. Absenţa repetată a actorului a condus la retrimiterea dosarului la tribunalul corecţional.

La 29 noiembrie 2012 la Paris, după ce a fost implicat într-un accident de scuter fără gravitate, actorul a fost controlat şi avea o alcoolemie de 1,8 grame la litru de sânge, în timp ce nivelul admis în Franţa este de 0,5 g.

Starul de cinema, care şi-a părăsit ţara din motive fiscale, riscă o amendă de 4.500 euro şi o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor