Del Bosque se aşteaptă ca Mondialul brazilian să se deruleze "perfect"
alte articole

Vicente del Bosque, selecţionerul campioanei mondiale Spania, se aşteaptă ca turneul final din Brazilia să se deruleze "perfect", în ciuda manifestaţiilor şi a nemulţumirii sociale care agită de mai multe luni ţara-gazdă a Cupei Mondiale de fotbal.
"Ne aşteptăm la o adevărată Cupa Mondială, iar dorinţa noastră este ca ea să se desfăşoare normal", a declarat antrenorul iberic în cursul unei conferinţe de presă, la Sevilla.
"În cursul precedentelor ediţii ale Mondialului, a existat mereu ceva care a agitat ţările gazdă, ceva care s-ar fi putut dovedi negativ pentru buna derulare a competiţiei, însă în final totul s-a petrecut întotdeauna în cel mai bun mod posibil", a adăugat selecţionerul Spaniei.
Del Bosque a fost prezent în Brazilia în urmă cu un an, cu naţionala ţării sale, la Cupa Confederaţiilor, turneu în cursul căruia Brazilia a fost zguduită de o frondă socială istorică. Manifestanţii au criticat sumele colosale investite în construcţia stadioanelor şi au solicitat îmbunătăţirea serviciilor publice.
Selecţionerul "La Roja", a asigurat încă să nu este deloc neliniştit în legătură cu buna derulare a Mondialului brazilian.
"Ar putea exista, în paralel, o contestare din partea oamenilor, este posibil. Însă eu cred că turneul final se va derula perfect", a conchis Vicente del Bosque.