CM 2014: Secretarul general al FIFA critică stadionul din Natal

Secretarul general al FIFA, Jerome Valcke. (Lars Baron / Bongarts / Getty Images)
Epoch Times România
29.05.2014

Stadionul din Natal (nord-estul Braziliei), unul din cele 12 care vor găzdui meciuri ale Cupei Mondiale de fotbal din 2014, inaugurat la finele lunii ianuarie, este ţinta criticilor secretarului general al FIFA, Jerome Valcke, care consideră că "mai sunt încă multe de făcut" înainte de începerea competiţiei.

"Noi avem o cursă contra-cronometru, ne mai rămân multe de făcut pentru suporteri şi media", a scris responsabilul FIFA pe contul său de Twitter, însoţindu-şi mesajul cu o fotografie dintr-o tribună provizorie vizibil neterminată, din care lipseau scaune.

"Avem nevoie de un angajament total al tuturor celor care sunt angajaţi aici, la Natal, pentru a garanta că totul va fi gata pentru ziua de 13 iunie", data primului meci programat pe Arena das Dunas, când se vor întâlni selecţionatele Mexicului şi Camerunului în grupa A.

Jerome Valcke, care a criticat recent şi alte stadioane, în special cele din Sao Paulo şi Curitiba, a însoţit-o pe preşedinta Braziliei, Dilma Rousseff, la inaugurarea Arena pe 22 ianuarie. Aceasta a fost prima incintă inaugurată dintre cele şase nefolosite la Cupa Confederaţiilor din iunie 2013.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor