Declaraţiile lui Ponta despre retrocedarea sculpturii „Cuminţenia Pământului” luate la verificări de CSM

Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) analizează afirmaţiile premierului Victor Ponta potrivit cărora un judecător a dat o hotărâre greşită în cazul retrocedării operei "Cuminţenia pământului" a faimosului sculptor Constantin Brâncuşi, a informat Adrian Bordea, preşedintele CSM, potrivit Mediafax.
Andrei Pricopie
02.10.2014

alte articole

Adrian Bordea, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
02.10.2014

Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) analizează afirmaţiile premierului Victor Ponta potrivit cărora un judecător a dat o hotărâre greşită în cazul retrocedării operei "Cuminţenia pământului" a faimosului sculptor Constantin Brâncuşi, a informat Adrian Bordea, preşedintele CSM, potrivit Mediafax.

"Obligaţia Inspecţiei Judiciare este aceea ca, în momentul în care apar încălcări sau eventuale încălcări ale independenţei justiţiei, să facă un raport. Acest raport va fi supus plenului CSM şi plenul va hotărî dacă este vorba de o încălcare sau nu a independenţei justiţiei", a precizat Adrian Bordea.

Premierul Victor Ponta a precizat marţi că i-a solicitat lui Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei, să sesizeze CSM asupra faptului că un magistrat a dat, în opinia sa, o hotărâre greşită în cazul operei lui Brâncuşi, subliniind totodată că acel judecător ar trebui să plătească pentru fapta sa.

"Singura operă a lui Constantin Brâncuşi rămasă în România, Cuminţenia Pământului, a fost retrocedată deşi la dosar erau toate actele prin care statul era proprietar legal, iar acum, ca să nu fie vândută, trebuie să plătim 20 de milioane de euro. Deci, fiecare român din această ţară va da un euro, de la nou-născut la pensionar, pentru că, din punctul meu de vedere, nişte judecători sau un judecător a dat o hotărâre greşită, or eu i-am cerut ministrului Justiţiei să sesizeze CSM şi CSM dacă constată că nu eu am dreptate, o să-mi cer scuze. Dar dacă se constată că un judecător a greşit, acel judecător trebuie să plătească", a declarat Victor Ponta la Digi 24.

Premierul susţine că singura operă a lui Brâncuşi din ţară a fost retrocedată, printr-o decizie decizie a instanţei, în ciuda faptului că la dosar erau toate documentele care indicau că a fost cumpărată de statul român.

Guvernul a mandatat Ministerul Culturii să înceapă negocierile legate de cumpărarea sculpturii lui Brâncuşi, evaluată la circa 20 de milioane euro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor