De ce nu este rentabilă exploatarea gazelor de şist (II)

Explorarea gazelor de şist a fost una dintre temele discutate la Consiliul European de la Bruxelles. Premierul Ponta a anunţat că explorarea acestora este încurajată, chiar dacă ”nu se va construi în următoarea perioadă o politică unică europeană în acest domeniu”. Ministerul Mediului a dat deja undă verde unor companii străine pentru explorarea gazelor de şist în regiunea Dobrogea. Georgeta Ionescu, geolog, jurist şi activist pentru mediu explică însă într-un amplu interviu acordat Epoch Times de ce în alte ţări aceste rezerve au fost supraestimate.

”Rezervele de gaz de şist din SUA au fost masiv supraevaluate (acest fapt s-a petrecut şi cu rezervele Poloniei, care după chiar primele explorări au fost surclasate cu un factor de 1/10), iar preţul actual al acestor gaze în SUA este nesustenabil de redus - fiindcă se încadrează cu mult sub costul de producţie. Combinaţia de rezerve supraestimate şi preţuri nesustenabile mici va duce la o volatilitate semnificativă a preţurilor, ducând la o creştere inevitabilă a acestor preţuri la gaze în viitorul apropiat. Mitul gazului de şist ca sursă de energie abundentă şi ieftină este perpetuat de interese din industrie şi sfera politică, dornice să deschidă o piaţă europeană”, a explicat Ionescu pentru Epoch Times.

Epoch Times prezintă cititorilor săi a doua parte a interviului cu expertul geolog:

***

Sunt supraestimate rezervele de gaze de şist din Europa?

Supraestimări ale rezervelor au fost făcute şi în Europa. Mai întâi în Olanda, dar ulterior şi în Polonia. Volumul exact al resurselor de gaze neconvenţionale la nivel european nu este cunoscut, deşi AIE l-a estimat la 35 tcm de „gaze recuperabile prin mijloace tehnice”. Deşi Polonia pare cea mai avansată, persistă nelămuriri în legatură cu volumul exact de gaze de şist din această ţară, după ce estimările recente au scăzut dramatic la 346 - 768 de miliarde de metri cubi, comparativ cu cele 5 tmc pretinse iniţial. În ce priveşte România, incertitudinea este şi mai mare.

În plus, directorul executiv al Shell, Peter Voser, a afirmat că exploatarea gazelor de şist în Europa „se va face la scara limitată, din cauza reglementărilor existente, a legislaţiei, a densităţii mari a populaţiei şi a dificultăţii cu care se obţin autorizaţiile. ”Agenţia Internaţională a Energiei a confirmat că aplicarea standardelor sale de siguranţă „ar putea determina creşterea costului financiar global al exploatării unui puţ de gaze de sist. România nu face excepţie. Eu aş mai adăuga că şi infrastructura reprezintă o piedică în dezvoltarea acestui domeniu, lipsindu-ne atât căile de acces în zonele de interes cât şi reţeaua locală de transport a gazului extras.

Cum se explică că şi în Polonia au loc proteste împotriva exploatării gazelor de şist iar în alte state precum Franţa aceasta a fost interzisă?

Europa nu are în acest moment o viziune unitară în această chestiune. Atât premisele fiecărei ţări, cât şi situaţia rezervelor sunt în general diferite. O excepţie ar fi cele două state menţionate care au rezerve prognozate sensibil egale. Dacă în Franţa parlamentul şi apoi guvernul au decis să dea curs solicitărilor populaţiei, iar în Polonia nu, aceasta ţine cel mai probabil de starea democraţiei în cele două ţări, precum şi de organizarea şi determinismul societăţii civile. În Franţa s-a decis interzicerea acestei metode, deşi rezervele estimate de gaz de şist ale francezilor le depăşesc de zece ori pe cele ale României, Bulgariei şi Ungariei la un loc!

Cum pot fi organizate licitaţii pentru explorarea de zăcăminte de gaze de şist în lipsa unei legislaţii în domeniu?

Potrivit legii petrolului nr. 238/2004: „Gazele naturale cuprind gazele libere din zăcăminte de gaz metan, gazele dizolvate în ţiţei, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de ţiţei, precum şi gazele rezultate din extracţia amestecurilor de gaz condensat”. Un acord petrolier încheiat în baza acestei legi este pentru explorare-dezvoltare-exploatare în timp de 30 de ani; explorarea are trei etape: cercetare, prospectare şi explorare geologică. Deci legea nu acoperă această categorie.

Rezervele de gaz de şist din SUA au fost masiv supraevaluate (acest fapt s-a petrecut şi cu rezervele Poloniei, care după chiar primele explorări au fost surclasate cu un factor de 1/10), iar preţul actual al acestor gaze în SUA este nesustenabil de redus - fiindcă se încadrează cu mult sub costul de producţie. Combinaţia de rezerve supraestimate şi preţuri nesustenabile mici va duce la o volatilitate semnificativă a preţurilor, ducând la o creştere inevitabilă a acestor preţuri la gaze în viito

În februarie, la o dezbatere publică organizată de FACIAS, reprezentantul ANRM, a explicat că s-a introdus în acorduri sintagma „...precum şi gaze neconvenţionale”, la cererea companiei titulare a acordului (în cazul dat ca exemplu, Chevron). Deci se poate adăuga la lege...(?!). La polul opus, reprezentanţi ai mediului academic, doamna acad. Afrodita Iorgulescu menţiona într-un raport dat publicităţii în toamna anului trecut că practic toate aceste acorduri sunt fără bază legală - Legea petrolului nu se referă şi la gazele neconvenţionale şi astfel cele trei acorduri sunt ilegale şi ar trebui desfiinţate.

Este sustenabilă investiţia în gaze de şist? Nu sunt costurile mult prea mari, gazul e prea ieftin (şi deja e un lobby puternic pentru scumpire), epuizarea unor astfel de zăcăminte e accelerată iar potenţialul zăcămintelor supraevaluat?

Susţinătorii gazelor de şist din Europa se referă la boom-ul gazelor de şist din Statele Unite ale Americii (SUA) ca la o poveste de succes. Vorbesc de o sursă de energie ieftină şi abundentă, care ar putea spori securitatea energetică şi reduce dependenţa faţă de importurile din Rusia. De ce nu se va repeta acest boom în Europa? Răspunsul este simplu: gazele de şist reprezintă o ameninţare reală şi serioasă pentru climă, mediu şi comunităţile locale.

Extragerea gazelor de şist duce la contaminarea apelor subterane, efecte grave pentru sănătate, precum şi la emisii de carbon semnificativ mai mari decât alţi combustibili fosili. Aceste aspecte sunt în mod constant desconsiderate de industrie şi guvernanţii noştri. În plus, analizele recente ale scenariului SUA arată că gazele de şist nu sunt nici la fel de ieftine, nici la fel de abundente cum s-a crezut iniţial.

Rezervele de gaz de şist din SUA au fost masiv supraevaluate (acest fapt s-a petrecut şi cu rezervele Poloniei, care după chiar primele explorări au fost surclasate cu un factor de 1/10), iar preţul actual al acestor gaze în SUA este nesustenabil de redus - fiindcă se încadrează cu mult sub costul de producţie. Combinaţia de rezerve supraestimate şi preţuri nesustenabile mici va duce la o volatilitate semnificativă a preţurilor, ducând la o creştere inevitabilă a acestor preţuri la gaze în viitorul apropiat. Mitul gazului de şist ca sursă de energie abundentă şi ieftină este perpetuat de interese din industrie şi sfera politică, dornice să deschidă o piaţă europeană. Cu toate acestea, exemplul Statelor Unite ar trebui să funcţioneze ca un avertisment, nu ca un exemplu, pentru factorii de decizie europeni şi pentru cei din România. Experţii au semnalat că situaţia din Europa este cu totul diferită din punct de vedere geologic, geografic, economic şi politic, creând un punct de plecare mult mai puţin favorabil decât în SUA.

În opinia Dvs., încearcă Rusia prin încurajarea protestelor împotriva gazelor de şist din România, prin firme de lobby, să oprească dezvoltarea unei alternative la gazul rusesc – aşa cum avertizează o parte a presei?

Nu am cunoştinţă de vreo încurajare din partea Rusiei, dar ştiu că numeroase grupuri de activişti şi-au exprimat dezacordul în SUA şi nu văd cum ar fi fost sub asemenea influenţă rusă. Asemeni americanilor din comunităţile afectate de fracturare, şi publicul francez şi-a manifestat dezacordul faţă de exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică, ceea ce a determinat interzicerea procedeului în această ţară.

Pe de altă parte, ar trebui să luăm în considerare şi că cca. un sfert din licenţele acordate în Polonia aparţin unor companii ruseşti. De altfel şi în România există un interes manifestat din partea NIS, o subsidiară a Gazprom. Aşa că această presupoziţie pare să fie lansată chiar de industria extractivă, căreia îi sunt tulburate interesele de manifestarea societăţii civile, pe care încearcă astfel să o decredibilizeze.