De ce nu a mai participat Antonescu la conferinţa USL
alte articole
Crin Antonescu a refuzat să mai meargă la conferinţa de presă de la sediul USL, luni seară, chiar dacă a fost anunţat pe lista participanţilor. Victor Ponta a explicat că Antonescu şi-a dat seama că a devenit preşedinte interimar şi nu mai poate reprezenta un partid politic.
"Am vorbit cu domnul Antonescu, în ultimul moment domnia sa, din punctul meu de vedere în mod corect, a spus: «Stai, din acest moment sunt preşedinte interimar, nu mai pot să vin la USL» (...) Dacă vreţi, e un exemplu despre cum trebuie să se poarte un preşedinte al României, gândiţi-vă că domnul Băsescu bea şampanie pe la sediul PDL acuma. Îl felicit pe domnul Crin Antonescu că a intrat atât de repede în haina de preşedinte şi nu pot decât să-mi doresc ca România să aibă un preşedinte care să se comporte decent şi care să respecte obligaţiile funcţiei pe care o ocupă", a explicat Ponta.
În locul lui Antonescu, a fost numit preşedinte interimar la PNL Daniel Chiţoiu, ministru al Economiei.