De ce a trimis Băsescu la reexaminare legea privind Bacalaureatul profesional
alte articole
Preşedintele Traian Băsescu a solicitat reexaminarea legii referitoare la Bacalaureatul profesional, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei. Băsescu a luat această decizie pe motiv că noul tip de examen este insuficient reglementat, ceea ce va afecta calitatea învăţământului şi buna desfăşurare a Bacalaureatului de anul viitor.
Astfel, Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 73/2010 pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995 urmează să fie reexaminată.
Potrivit punctului 2, Articolului 1 alin. (4) din Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 73/2010 pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995, absolvenţii de liceu au posibilitatea de a dobândi diploma de Bacalaureat profesional care le dă dreptul de acces pe piaţa muncii, fără drept de acces în învăţământul superior.
"Considerăm că introducerea Bacalaureatului profesional la o dată ulterioară începerii anului şcolar, precum şi insuficienta reglementare a acestuia, este de natură să afecteze calitatea învăţământului şi buna desfăşurare a examenului de Bacalaureat pentru anul viitor. Intrarea în vigoare, la o lună după începerea anului şcolar, a unei legi care modifică modul de susţinere a Bacalaureatului din acel an şcolar este de natură să genereze instabilitate şi impredictibilitate. Apreciem că elevii au nevoie de o înţelegere amănunţită şi aprofundată a opţiunilor pe care le au, cel târziu la începutul anului şcolar. Mai mult, chiar legea în discuţie prevede, la punctul 3, Articolul 2 alin. (5) faptul că modul de organizare şi de desfăşurare, precum şi conţinutul programelor de examen ale Bacalaureatului profesional se dau publicităţii înainte de începerea anului şcolar", se arată în cererea trimisă de Băsescu.
Măsura de a organiza examene diferite de Bacalaureat, în funcţie de pregătirea şi aspiraţiile candidaţilor, a fost luată în urma rezultatelor foarte proaste înregistrate în ultimii doi ani la examenele de Bacalaureat, la care peste 100.000 de candidaţi au rămas fără diplome.