Datoria externă a României a urcat acum la 119 miliarde de euro

Mugur Isărescu (BNR),
Mugur Isărescu (BNR), (Florin Chirilă/Epoch Times)

În perioada ianuarie – octombrie 2020, datoria externă totală a crescut cu 9,2 miliarde euro, a transmis Banca Naţională, într-un comunicat citat de hotnews.ro. Astfel, datoria externă pe termen lung a însumat 84,77 miliarde euro la 31 octombrie 2020 (71,2% din total), iar datoria externă pe termen scurt a fost de 34,22 miliarde de euro (28,8% din totalul datoriei externe).

Creşterea datoriei publice directe a provenit din emisiunile de obligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice în valoare nominală de 6 300 milioane euro şi respectiv de 3 300 milioane dolari SUA (2828 echivalent milioane euro), precum şi din împrumuturile nete efectuate în contul datoriei publice directe în valoare de 548 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 19,7%, comparativ cu 19,3% în anul 2019. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 octombrie 2020 a fost de 5,3 luni, în comparaţie cu 4,5 luni la 31 decembrie 2019.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie