Daniel Constantin: Primele rezultate ale alegerilor de duminică - un semn clar al dezintegrării PDL

Epoch Times România
11.06.2012

Alegerile de duminică reprezintă un semn clar al dezintegrării Partidului Democrat Liberal, iar începutul acestei dezintegrări va fi confirmat după alegerile generale de la sfârşitul acestui an, a declarat duminică seara preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, după anunţarea primelor exit-poll-uri după închiderea urnelor la alegerile locale.

"Le mulţumesc tuturor românilor care s-au exprimat prin vot, precum şi celor care au fost o adevărată echipă, care au dus mesajele noastre şi au construit din casă în casă şi au fost apropiaţi de români. Votul de astăzi este un semn că USL guvernează bine, e un vot pentru faptul că putem duce această guvernare şi la nivel local, e un semn că PDL a primit un vot de blam", a afirmat preşedintele PC.

Potrivit acestuia, primele rezultate ale alegerilor de duminică reprezintă totodată "dovada că PDL a pierdut". "Cred că e un semn clar al dezintegrării PDL," a menţionat preşedintele PC.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor