Dan Diaconescu este în capul listei la PP-DD la alegerile europarlamentare din 2014
La alegerile europarlamentare din 2014, Dan Diaconescu va fi cap de listă din partea PP-DD a anunţat joi la Arad Simona Man, preşedintele partidului.
"Dl Dan Diaconescu va candida în mod cert la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc în anul viitor. Voi candida atât eu la aceste alegeri, cât şi dl. Liviu Neagu, secretarul general a partidului, alegeri la care, potrivit estimărilor, vom obţine un procent de circa 20% din mandatele alocate României", a declarat Simona Man.
Preşedintele PP-DD Simona Man a explicat că se află în Arad deoarece efectuează în această perioadă vizite de lucru în filialele judeţene, pentru a evalua activitatea aleşilor locali ai partidului, cât şi a organizaţiilor locale şi judeţene.
“În general suntem mulţumiţi de activitatea reprezentanţilor noştri în administraţiile publice locale, mai ales că, practic, noi am pornit de la zero. Totuşi, sunt unele judeţe unde reprezentanţii noştri nu prea sunt lăsaţi să facă treabă, nici măcar cea prevăzută în fişa postului ce le-a fost încredinţată”, a precizat Simona Man .
În context, referindu-se la preşedintele PP-DD Arad, Remus Guţu, care ocupă funcţia de vicepreşedinte al administraţiei judeţene, Simona Man a arătat că acesta nu este lăsat să facă mai nimic de către democrat-liberalul Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad, chiar dacă tocmai el este cel care i-a încredinţat aceste sarcini.
Totodată, secretarul general al PP-DD Liviu Neagu a afirmat că este nedumerit de faptul că activitatea sa şi a preşedintelui partidului, Simona Man, a fost monitorizată de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) şi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad pe tot parcursul zilelor cât s-au aflat la Arad, acest lucru fiindu-i comunicat de către "surse credibile din proximitatea celor de la DGA".
'Nu cred că sarcina DGA este monitorizarea noastră şi a activităţilor noastre specifice de partid', a menţionat Liviu Neagu, adăugând că aşteaptă explicaţii publice din partea oficialilor care au efectuat monitorizarea.