Dâmboviţa: Percheziţie la locuinţa bărbatului ucis de urs

Poliţiştii au mers duminică pentru a face o percheziţie la locuinţa bărbatului de 63 de ani, din comuna Moroeni, care a fost ucis de un urs miercuri şi care era suspectat de braconaj.
Urşi în rezervaţia de la Zărneşti. (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
23.09.2012

Poliţiştii au mers duminică pentru a face o percheziţie la locuinţa bărbatului de 63 de ani, din comuna Moroeni, care a fost ucis de un urs miercuri şi care era suspectat de braconaj.

În acelaşi caz, mai sunt cercetaţi doi vecini ai victimei, acuzaţi de complicitate la braconaj cinegetic, respectiv favorizarea infractorului. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după care s-a decis cercetarea lor în libertate, cu interdicţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu timp de 30 de zile.

"Se efectuează o percheziţie la domiciliul persoanei în cauză pentru a se găsi obiecte sau probe în dosarul în care s-au început cercetările. Acţiunea este în desfăşurare", a declarat şeful IPJ Dâmboviţa, comisar şef Danil Zepişi.

Poliţiştii au găsit la domiciliul bărbatului o capcană veche pentru animale, câteva piei de vită şi coarne de cerb şi căprior.

În paralel, 30 de vânători,însoţiţi de câini, continuă căutările în pădurile din nordul judeţului Dâmboviţa, unde au fost ucişi doi bărbaţi de urşi. Localnicii din zonele unde se fac cercetări nu respectă avertismentele autorităţilor şi merg în continuare la grădini şi în pădure.

"Ieri (n.r. - sâmbătă) au fost găsiţi patru urşi într-o zonă, iar alţi şapte în altă parte. Au fost goniţi spre munte, departe de case, cu zgomote şi focuri de armă, în acţiunea de goană a vânătorilor, dar constatăm că sătenii nesocotesc avertismentele noastre de a nu urca în pădure sau în grădini pentru a culege fructe de pădure, ciuperci şi de a lua lemne, expunându-se astfel pericolelor. Azi e zi de târg la Moroeni şi o să discutăm din nou cu oamenii, sperăm să înţeleagă să nu mai părăsească vatra satului", a mai declarat Danil Zepişi, şeful IPJ Dâmboviţa.

Doi bărbaţi au fost ucişi şi alte trei persoane au fost rănite de urşi în ultimele zile, atacurile fiind semnalate în judeţele Dâmboviţa şi Argeş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor