Dacian Cioloş: România va trebui să fie mai activă în dezbaterile următoare privind PAC

Dacian Cioloş (JEAN-CHRISTOPHE VERHAEGEN / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
16.02.2012

România va trebui să fie în perioada următoare mai activă în ceea ce priveşte dezbaterile pe marginea Politicii Agricole Comune, a declarat, joi, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş.

"Politica Agricolă Comună este construită, dar România va trebui să fie mai activă în perioada următoare în dezbaterile ce vor avea loc", a spus Cioloş, la finalul întâlnirii cu ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.

În cadrul discuţiilor a fost abordată şi tema absorbţiei fondurilor europene, din perspectiva României, oficialul european subliniind că "aceasta trebuie să fie urmărită atât cantitativ, pentru a se evita riscul dezangajării fondurilor, deşi în prezent, ţinând seama de ritmul de anul trecut, nu există asemenea pericol, dar şi din cel al impactului asupra zonelor rurale".

Cel de-al treilea subiect discutat, care "nu ţine direct" de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a fost cel a aducerii Internetului de bandă largă în zonele rurale.

"Aici sunt 100 milioane euro din fonduri europene, în special din fonduri structurale, dar sunt şi fonduri de dezvoltare rurală", a spus Cioloş, precizând că această problemă o va discuta şi cu ministrul Comunicaţiilor, Răzvan Mustea.

Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, este prezent în România în perioada 16 - 17 februarie 2012, pe agenda vizitei fiind programate întâlniri cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Stelian Fuia, şi cu ministrul Comunicaţiilor, Răzvan Mustea.

De asemenea, Dacian Cioloş se va întâlni cu membrii Comisiei Prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii şi cu preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, Radu Roatiş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor