Cum va fi vremea de Ziua Naţională şi după
alte articole
Pe 1 Decembrie, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, mai ales în sudul şi sud-estul teritoriului, deşi valorile termice vor fi în scădere faţă de ziua precedentă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va prezenta înnorări temporare şi va ploua slab, ziua local în zona de munte, Transilvania, Maramureş, Dobrogea şi nordul Moldovei şi cu totul izolat în rest, iar noaptea pe arii restrânse îndeosebi în regiunile vestice şi estice.
La munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări trecătoare pe litoral.
Maximele vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, uşor mai ridicate în sud-est, iar minimele se vor încadra între -2 şi 8 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.
Duminică vremea va continua să se răcească în toată ţara. Cerul va prezenta înnorări şi pe arii relativ extinse va ploua, mai ales în regiunile sudice şi estice, îndeosebi în a doua parte a zilei şi noaptea. Izolat cantităţile de apă pot fi mai însemnate.
În zona de munte, mai ales în Carpaţii Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, îndeosebi în a doua parte a intervalului. Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane, precum şi în sudul şi sud-estul ţării.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, iar cele minime între -1 şi 10 grade.
La Bucureşti, sâmbătă, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, iar temperatura aerului, în scădere uşoară faţă de ziua precedentă, va avea o maximă în jurul valorii de 14 grade, iar minimele vor fi de 3-4 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.