Cum le-au sucit ruşii capul românilor? Expert: Ei au capacitatea de a construi realităţi alternative. Suntem într-un război cognitiv
Istoricul şi analistul Cosmin Popa a opinat, în podcastul podcastul "Ce se întâmplă", realizat de Radu Buzăianu, că România trebuie să depăşească rolul reactiv pe care l-a avut tradiţional în relaţia cu Rusia şi să adopte o abordare creativă şi curajoasă, capabilă să valorifice vulnerabilităţile Kremlinului.
Expertul a subliniat că interesele României nu se apără doar la Bucureşti, ci şi la Chişinău şi Kiev, iar printre oportunităţile actuale se numără relaţia cu emigraţia rusă din Occident, exploatarea punctelor slabe ale propagandei Kremlinului şi deschiderea unor dosare sensibile, precum cel al Tezaurului furat.
În acelaşi timp, Cosmin Popa avertizează că lipsa unei viziuni politice şi a sprijinului instituţional riscă să transforme aceste oportunităţi în şanse ratate.
Redăm în continuare, mai pe larg, opinia expertului în spaţiul ex-sovietic.
Radu Buzăianu: Acum, în această circumstanţă agravantă în care ne aflăm, plecând de la situaţia actuală a Rusiei, putem să beneficiem din nou? Adică, conjunctural atunci, în anii ’90, am beneficiat de destrămarea Uniunii Sovietice, că altfel cu siguranţă, în urma acelei întâlniri de la Moscova, am fi luat-o iară către încolo. Soluţia apare tot timpul din exterior. Adică, din ce văd, soluţia ar fi, domnule, să nu mai aibă această putere Rusia, dintr-o dată, exact cum nu mai avea în anii ’90.
Cosmin Popa: Hai să vorbim şi câte ceva despre Rusia. Sigur că România trebuie să contracareze pericolele care vin de acolo. Însă, ea trebuie să gândească şi în perspectivă. Pentru că tu trebuie să te uiţi la relaţia cu acest popor şi la această ţară, dincolo de momentul actual şi să vezi care sunt cele mai plauzibile dintre scenarii.
Nu văd din partea României nicio preocupare pentru a construi o viitoare relaţie nici cu emigraţia rusă din Occident, care s-ar putea să fie o participantă în jocul de putere în perioada post-Putin. Nu văd nicio încercare de a inventaria şi de a elabora planuri de acţiune care să exploateze punctele vulnerabile ale Rusiei. Şi nu văd nicio acţiune fermă şi inspirată în zonele noastre de proximitate.
Pentru că vreau să spun ceva. Interesele României astăzi se apără la Bucureşti, dar în egală măsură se apără şi la Chişinău şi la Kiev. Or, ceea ce ne lipseşte nouă, ne lipseşte viziunea şi în mod egal curajul de a acţiona în această direcţie. Noi, pur şi simplu, suntem paralizaţi pentru că ne uităm prea mult la hartă şi vedem că România este mică şi Rusia foarte mare. Ăsta este dezavantajul oamenilor cu o instrucţie precară. Nu trec dincolo de nivelul evidenţelor. Există foarte multe oportunităţi pentru a trata, sau există multe posibilităţi pe care România astăzi le are pentru a trata acest pericol.
Dar atenţie! Este necesară o ruptură în raport cu practica istorică referitoare la această ţară, în care România a avut întotdeauna rolul reactiv. Uneori s-a apărat foarte bine şi inspirat, dar niciodată România nu a încercat să schimbe paradigma relaţiei cu Rusia. A reacţionat, s-a apărat. În momentul de faţă suntem într-o etapă, că tot vorbim de etapă, care ne oferă foarte multe oportunităţi nu atât de schimbare, deşi nu-mi place cuvântul paradigmă, cât de nuanţare şi de echilibrare a acestei relaţii.
Pentru că faptul că Rusia îşi bazează atât de mult influenţa pe propagandă, diversiune şi dezinformare, sigur că reprezintă pentru România un mare pericol, dar ar putea reprezenta şi o mare oportunitate. Atunci când politica unui stat se face prin aceste instituţii sau se face prin aceste canale despre care vorbim, asta înseamnă că se deschide un drum care funcţionează în ambele sensuri şi sunt foarte multe puncte vulnerabile, pe care Rusia este vital interesată să le păstreze şi care se află în proximitatea graniţelor noastre.
Unu, construcţia unei viitoare relaţii cu emigraţia politică rusă, mai mult sau mai puţin democrată, identificarea unor potenţiali parteneri în interiorul sistemului politic de astăzi în Rusia, pregătirea ceva mai creativă a unor dosare de discuţie româno-ruse, pornind de la Tezaur şi ajungând la amenajarea politică şi teritorială a acestei zone. Toate au nevoie de o astfel de abordare.
Ţi-am arătat nişte direcţii. Există posibilităţi, toate cer însă două lucruri: inovaţie şi curaj. Şi, al treilea, evident, şi resurse.
Să-ţi dau un exemplu concret. În perioada în care participam la celebra comisie a Tezaurului cu Rusia, una dintre ideile asupra căreia am insistat şi spre meritul celor de la BNR, în special al consilierului Păunescu, care a susţinut foarte mult ideea, bănuiesc în conivenţă cu guvernatorul BNR, era aceea de a înfiinţa un fond de cercetare care să acorde burse cercetătorilor ruşi, care să identifice informaţii şi documente legate de acest Tezaur. Iniţiativa, care era perfect aplicabilă în contextul politic de atunci, le-a părut factorilor noştri de decizie o rachetă nucleară, care urma să fie trimisă în soare.
Iată un exemplu concret. Astăzi, când BNR încearcă să mute discuţia despre Tezaur din câmpul moralei în câmpul dreptului financiar internaţional, nu primeşte ajutorul pe care trebuie să-l primească din partea statului şi a guvernului. Politicienii români sunt total dezinteresaţi de această perspectivă pe care o propune BNR-ul.
Radu Buzăianu: Am văzut că linia de apărare a ruşilor e că Tezaurul ăla e, de fapt, o despăgubire de război.
Cosmin Popa: Liniile lor de apărare n-au nimic de-a face cu realitatea. Acolo este vorba despre un contract semnat între statul român, Imperiul Rus şi, pe cale de consecinţă, URSS ca succesor de drept şi Federaţia Rusă ca succesor de drept al Uniunii Sovietice, în baza căruia la Moscova s-au transmis două transporturi de aur şi valori.
Ceea ce încearcă, de exemplu, acum, în momentul de faţă, BNR-ul este să pună doar problema rezervei de aur, nu a valorilor, deci nu colecţia de icoane şi alte odoare ale patriarhiei şi nici colecţia muzeului de antichităţi şi aşa mai departe, şi constat că nu primeşte din partea politicienilor români sprijinul pe care trebuie să-l primească.
Ei au venit încă din perioada interbelică, din anii ’20, cu această problemă a echipamentelor rămase pe teritoriul României în urma retragerii Armatei Roşii, de fapt disoluţiei armatei imperiale. După al Doilea Război Mondial au venit cu problema despăgubirilor pe care le datora România. Iarăşi este o non-problemă.
Acum, Medinsky, în ultimii doi ani, a mai lansat încă o minciună şi anume că în 1947 România ar fi semnat o renunţare formală la orice pretenţii fără să ne prezinte vreodată documentul. Nu există acest document pentru că el nu s-a semnat.
Radu Buzăianu: Dar inventează tot timpul tot felul de lucruri care nu se semnează, cum a fost şi treaba asta cu NATO, care nu se va extinde.
Cosmin Popa: Ăia care ştiu vor spune că e frumos efortul, ăia care nu ştiu poate că vor afla, ăia care ştiu deja totul, aşa cum le spune propaganda rusă, ne vor înjura.
Radu Buzăianu: Mi se pare că nu poţi ajunge la ei. Sunt cumva prizonierii unui algoritm în care i-au băgat în social media?
Cosmin Popa: Da, pentru că ei creează realităţi alternative. Nu trebuie să fii turbo deştept ca să vezi că asta este filosofia lor de lucru. Dacă te uiţi la devizele celor de la Russia Today, vom vedea că ei vorbesc despre altfel de adevăr. Ei au capacitatea de a construi realităţi alternative, pentru că noi nu suntem într-un război propagandistic, noi suntem într-un război cognitiv. Şi cu cât mai fragilă este structura cognitivă a unei societăţi, cu atât mai mari sunt oportunităţile de intruziune ale acestei aparaturi.
Occidentul nu are, în momentul de faţă, o direcţie de atac asemănătoare cu cea pe care o are aparatul de propagandă al Kremlinului în Rusia. Nu au această preocupare, pentru că filosofia societăţilor noastre este cu totul alta. Există o limită a moralităţii. De-aia noi suntem diferiţi, pentru că, sigur că te poţi apuca şi tu să faci ceea ce fac ei. Problema este dacă îţi vei da seama că ai devenit ca ei.
Radu Buzăianu: Ca o concluzie, urmează o perioadă grea în care, dacă ai o estimare, cum vom putea ieşi, dacă vom ieşi?
Cosmin Popa: Stai să intrăm în ea şi să trecem prin ea. N-am nicio estimare. Am doar o încredere foarte solidă în capacitatea acestui popor de a trăi la limită şi de a-şi reveni miraculos.
Uite, cum observa tovarăşul Stalin, nouă ne place să ne autocalomniem.
Există explicaţii foarte serioase pentru revenirile miraculoase ale românilor. Ceea ce ni se întâmplă nu ni se întâmplă fără nicio explicaţie ex prompto. Ni se întâmplă pentru că s-au acumulat nişte cauze obiective. Şi sigur că putem să fim deseori dezamăgiţi şi aproape căzuţi în disperare de multitudinea eşecurilor şi de aşteptările noastre înşelate. Însă să ştii că sub această aparenţă, să spunem, există în România un fond sănătos.
Radu Buzăianu: Adaug şi eu la ideea aceasta, Tache Ionescu, care spunea: "Suntem atât de norocoşi încât nu avem nevoie de politicieni".
Cosmin Popa: Asta era o butadă şi o exagerare, pentru că dacă ne uităm la politica externă pe care a dus-o Tache Ionescu, îmi vine aici în minte maniera lui de interacţiune cu ruşii. Uite, Tache Ionescu a fost o excepţie de la regulă. Tache Ionescu a ştiut să contraatace de o manieră foarte inspirată în relaţia cu Rusia sovietică.
De exemplu, felul în care a dus discuţiile, legate de când au început în 1922 tratativele, felul în care a dus discuţiile despre limanul Nistrului, despre recunoaşterea graniţelor, despre problema Tezaurului. El este primul care a smuls de la ruşi această promisiune, fie de recunoaştere a Basarabiei în contra închiderii problemei Tezaurului. Sigur că ruşii nu s-ar fi ţinut niciodată de cuvânt pentru că au agitat tot timpul acest cârnăcior pe care l-au pus în faţa României.
Însă Tache Ionescu a ştiut să le transmită diplomaţilor sovietici exact mesajele care ajungeau la raţiunea lor.
