Cristian Mungiu va apăra excepţia culturală europeană într-o întâlnire cu Barroso
alte articole
O delegaţie în fruntea căreia se află regizorul român Cristian Mungiu şi actriţa franceză Berenice Bejo, recent premiată la Cannes, va fi primită la 11 iunie de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, cu scopul de a apăra excepţia culturală europeană.
Delegaţia, care va mai cuprinde regizori ca belgianul Lucas Belvaux, italianul Daniele Luchetti, franco-elenul Costa Gavras şi românul Radu Mihăileanu, va fi primită de Barroso, şi apoi, va avea întâlniri la grupurile politice din Parlamentul European, au declarat organizatorii manifestaţiei pentru AFP.
Reprezentanţii şi apărătorii diversităţii culturale vor susţine apoi o conferinţă de presă la Parlamentul European.
Membrii delegaţiei fac parte din cei circa 6.400 de semnatari - artişti, cineaşti, scenarişti şi alţi specialişti în cinema - ai unei petiţii pusă în circulaţie la sfârşitul lunii aprilie de regizorii belgieni Luc şi Jean-Pierre Dardenne (câştigători a doua trofee Palme d'Or) cu scopul de a le cere şefilor europeni de stat şi de guvern să excludă sectorul audiovizual din proiectul acordului de liber-schimb dintre SUA şi UE.
Mari regizori europeni, precum spaniolul Pedro Almodovar sau britanicul Ken Loach, dar şi americanul David Lynch au semnat această petiţie.
La Festival de Film de la Cannes, excepţia culturală europeană a fost susţinută şi de alţi doi americani prodigioşi, şi anume producătorul Harvey Weinstein, care a semnat la rândul său petiţia, şi preşedintele juriului, Steven Spielberg.
Comisia Europeană a dat în luna martie acceptul pentru deschiderea negocierilor privind acordul de liber-schimb cu Statele Unite, sectorul audiovizual fiind inclus în mandatul de negociere.
Mandatul urmează să fie aprobat de statele membre ale UE la 14 iunie, când va fi prezentat în cadrul unei reuniuni a miniştrilor comerţului.