Crin Antonescu, vesel că a picat Guvernul Bolojan: Sunt amuzat, totuşi asta e o zi spectaculoasă. Îi invit acum pe PNL-işti la traversarea deşertului

Fostul lider liberal Crin Antonescu şi-a manifestat bucuria, marţi, într-o emisune la Realitatea Plus, arătând-se extrem de satisfăcut de căderea Guvernului Bolojan în urma moţiunii de cenzură depusă de Alianţa PSD-AUR.
„Am participat aici la sindrofie. Sunt alături de domnul Bolojan (râzând). Pot să pun mâna pe el. Vreau să ştiţi cu cine staţi de vorbă. M-a privit, m-a încurajat. Da, sunt amuzat pentru că am mai văzut câte ceva din piesele astea. Trebuie să recunosc că acum se joacă ceva nou, de o intensitate şi de o amploare nouă.
Mă gândesc aşa că, bietul domn Traian Băsescu cât l-au atacat, pe bună dreptate, tot aceiaşi propagandişti, grosso modo, erau.., domnule, dar nu l-au comparat niciodată cu Regina Maria, pe săracul om, nu l-au comparat cu Brătianu. Ce să mai vorbim de Moise. Mai era loc şi pentru Coposu, puţin. Nimic. Acum este începutul lumii, Bolojan, şi toţi ceilalţi netrebnici care îl împiedică să facă reforme, să stârpească corupţia şi, pe scurt, să facă din această ţară a noastră ceva frumos aşa ca la Oradea”, a declarat Antonescu.
El a adăugat că „încercând să vorbim puţin serios, adică eu, că am mai vorbit şi până acum serios, totuşi asta e o zi foarte spectaculoasă, foarte importantă”.
"Pe de o parte, am o moţiune de cenzură în care Parlamentul României, deplină legitimitate, ăsta care e alcătuit din oamenii ăştia, cum sunt ei, cum nu sunt, ăia de care se milogea Bolojan şi trimişii lui... Hai, daţi-ne un vot, că acum sunteţi băieţi buni, nu mai sunteţi extremişti, nu mai sunteţi anti-occidentali, nu mai sunteţi putinişti, nici măcar legionari nu mai sunteţi. Hai, daţi un vot aici, înţelegeţi sensul reformei? L-a copleşit, ca să spun aşa, cu un vot record moţiunea de cenzură pe domnul Bolojan.
Pe partea cealaltă, domnul Bolojan şi cei din jurul său, Partidul Naţional Liberal, o majoritate că o fi statutară, zice Dian, nu o fi statutară, să fim serioşi. Ce-ţi mai trebuie statut când eşti Bolojan? Când eşti mai tare ca Regina Maria şi eşti un fel de Moise. Cum ziceam, nu Moise Guran, Moise... Moise, te-a pus licean. Adică nu-ţi mai trebuie statut sincer. Şi îi invit acum pe PNL-işti la traversarea deşertului cam în doi ani, nu 20, sau 40, pardon, cum spunea cine spunea, domnul Belu cred, domnule, deşert-deşert, să vedem”, a completat Crin Antonescu, la televiziunea citată.