Crin Antonescu, la Oradea: Eu nu înţeleg prosperitatea şi democraţia unei ţări prin numărul de cătuşe
alte articole
Preşedintele interimar Crin Antonescu a spus marţi seară, la un miting al USL organizat la Oradea, că el nu înţelege "prosperitatea şi democraţia unei ţări prin numărul de cătuşe, ca Băsescu şi Macovei" şi că "cine şi-a bătut joc de ţara asta" trebuie să plătească.
Aproximativ 8.000 de persoane au participat marţi seară la un miting organizat de USL la Oradea pentru demiterea lui Traian Băsescu, la care au fost prezenţi liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu.
"Eu nu doresc nimănui să facă puşcărie. Eu nu înţeleg prosperitatea şi democraţia unei ţări prin numărul de cătuşe, ca Băsescu şi Macovei. Dar spun limpede - cine şi-a bătut joc de ţara asta furând banii de la gura copiilor voştri trebuie să plătească şi va plăti", a spus Crin Antonescu.
"Vă asigur domnule Barosso, doamnă Merkel, şi vă asigur, parteneri europeni, că, după plecarea lui Băsescu, justiţia va face spectaculoase progrese în condamnarea corupţilor. Vă asigur că, dacă puteţi avea îndoieli în ce mă priveşte pe mine sau pe Ponta, e treaba dumnevoastră, dar nu puteţi avea îndoieli în legătură cu ataşamentul a milioane de români faţă de valorile democratice, de valorile statului de drept. Duminică, vom vedea câţi dintre noi vor schimbarea. Iar în democraţie schimbările se fac prin vot", a adăugat Antonescu.
"Suntem într-o situaţie în care s-au pregătit cele mai incorecte condiţii pentru că, în ciuda votului a milioane de oameni, Traian Băsescu să rămână la putere. Suntem în situaţia frustrantă, scandaloasă, nedemocratică în care un om, teoretic şi cu zero voturi - pentru că şi-a alungat de la urne toţi susţinătorii - să-şi bată joc de votul a 6, 7, 8 milioane de oameni şi să revină la putere. În faţa unei asemenea situaţii trebuie să fim calmi, să avem înţelegerea importanţei pe care fiecare dintre noi o are şi să venim la vot, în aşa fel încât toată lumea să tacă în faţa voinţei poporului român, toată lumea să respecte dorinţa cetăţenilor României de a începe o viaţă nouă, fără şi după Traian Băsescu, fără şi după clica lui", a mai spus preşedintele interimar.