Crin Antonescu face declaraţii struţo-cămiliste la TV

Crin Antonescu, preşedinte PNL (Epoch Times România)
Loredana Diacu
13.12.2013

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, specializat în ultima vreme în declaraţii struţo-cămiliste, care să-l apropie de forţele politice de dreapta fără să-l supere însă pe premierul Ponta prea rău, a declarat, joi, la RTV, că preşedintele Traian Băsescu este inteligent, curajos, tenace şi inventiv.

După ce şi-a încheiat osanalele la adresa lui Băsescu, despre care "gura târgului" afirma că vrea să îşi atragă PNL-ul de partea lui, Antonescu şi-a completat declaraţia cu o serie de critici la adresa şefului statului, care să îi redea apa la moara lui V. Ponta, încă aliatul său. Astfel, Antonescu a subliniat că, deşi inteligent, preşedintele este profund necinstit, foarte mincinos, vulgar şi cu un tupeu de proastă calitate.

"Domnul Băsescu este un om inteligent, extrem de inteligent, curajos, puternic, tenace, inventiv, are o groază de calităţi. În acelaşi timp, este profund necinstit, foarte mincinos, cum spuneam, vulgar, şi cu foarte mult tupeu de proastă calitate. Fiind şi într-o perioadă în care îi merge bine, pe toate combinaţiile astea, adică la motorină hai că mai stăm trei luni, a rămas pe a lui. În povestea asta cu apărarea statului de drept a profitat iar de prostiile altora. Se simte foarte bine (...) sigur că poate să spună orice, poate să ne râdă în nas", a declarat Antonescu la RTV.

Antonescu a profitat de apariţia tv pentru a îi ironiza "nevulgar" şi pe Băsescu şi pe Victor Ponta, arătând că premierul a fost slab cedând pe tema accizei la carburanţi în faţa lui Băsescu, care "a devenit campionul impozitelor mici."

Crin Antonescu a abordat şi subiectul Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank, investigat pentru acordarea creditului de peste un milion de euro acordat fiicei şefului statului, Ioana Băsescu. Liderul liberal a declarat că Gheţea va fi schimbat din funcţie, chiar dacă este protejat inclusiv de BNR.

"Domnul Gheţea nu este protejat doar de domnu Traian Băsescu, domnul Gheţea este protejat ceva mai discret, dar extrem de puternic, de Banca Naţională a României. Decizia este a ministrului Finanţelor şi aşa şi cum premierul ne-a anunţat şi ministrul Finanţelor ne-a anunţat, decizia aceasta va fi de schimbare", a mai declarat liderul PNL, citat de mediafax.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor