Crimele şi abuzurile politice din perioada comunistă vor putea fi aduse, din nou, în faţa justiţiei
alte articole
Guvernul a modificat cadrul legal de funcţionare a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), iar potrivit noilor reglementări instituţia în cauză va putea sesiza organele de cercetare penală atunci când sunt identificate crime şi abuzuri politice comise în intervalul 1945-1990. Modificarea vine după ce Institutul a pierdut, în februarie 2010, printr-o decizie a guvernului Boc, dreptul de a sesiza organele de cercetare penală în cazul în care ar fi fost identificate crime şi abuzuri politice din perioada comunistă. Astfel, când va fi cazul, în cadrul institutului va putea fi delegat personal specializat din Ministerul Public şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Potrivit HG, unul dintre scopurile IICCMER este „investigarea ştiinţifică şi identificarea crimelor, abuzurilor şi încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România, precum şi sesizarea organelor în drept în acele cazuri în care sunt depistate situaţii de încălcare a legii”, după cum se arată într-un material pus la dispoziţia presei de către Guvern. IICCMER „adună date, documente şi mărturii cu privire la toate acţiunile care au lezat drepturile şi libertăţile omului în anii regimului comunist şi pe baza acestora sesizează organele de cercetare penală, indiferent de timpul şi de circumstanţele în care acestea s-au petrecut”. Totodată, Institutul prezintă activiştii de partid, militarii, angajaţii civili şi magistraţii care lucrau în cadrul aparatului represiv de partid şi de stat şi identifică abuzurile şi crimele săvârşite, ordonate sau inspirate de către persoanele care au ocupat aceste funcţii.
Preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru, spune că „prin această decizie a Executivului, Institutul îşi recapătă unul dintre scopurile esenţiale pentru care a fost creat, anume acela de a demara investigaţii specifice şi de a se adresa organelor în drept când sunt identificate infracţiuni grave comise în timpul regimului comunist. Alături de lucrători din Ministerul Public şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, vom putea, sper, identifica făptaşii pentru a-i aduce în faţa justiţiei”.
Conform actualelor legi în vigoare, infracţiunea de omor pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie, precum şi infracţiunile de genocid, împotriva umanităţii şi de război, indiferent de data comiterii lor, sunt imprescriptibile.
Institutul îşi recapătă unul dintre scopurile esenţiale pentru care a fost creat, anume acela de a demara investigaţii specifice şi de a se adresa organelor în drept când sunt identificate infracţiuni grave comise în timpul regimului comunist.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a fost înfiinţat prin comasarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi a Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc. IICCMER este o instituţie publică aflată în subordinea Guvernului României şi sub coordonarea Primului-ministru. Institutul are ca obiective analiza regimului comunist din România, coordonarea de programe educaţionale în domeniu şi constituirea unei arhive referitoare la exilul românesc. Totodată, IICCMER are în administrare, începând cu 2007, fosta închisoare de la Râmnicu Sărat, unde va fi amenajat un memorial al victimelor comunismului.