COVID-19 loveşte PSD: Un senator a fost internat la Spitalul "Matei Balş" din Capitală
alte articole
Senatorul PSD Ion Rotaru a fost testat pozitiv cu noul coronavirus şi se află actualmente internat la Spitalul „Matei Balş” din Capitală, anunţă Vocea Brăilei. Preşedintele PSD Brăila a relatat pentru sursa citată că s-a testat în privat pe 16 iulie, deoarece urma să plece împreună cu soţia sa în Germania, iar rezultatul a venit abia marţi, 21 iulie. Testul fiind pozitiv, s-a internat la Bucureşti, în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş.
”Da, este adevărat. Eu, joia cealaltă am făcut un test, voluntar, împreună cu soţia, pentru că trebuia să plecăm în Germania la un eveniment. Ne-am făcut la Synevo testul. Dar a venit foarte târziu, după vreo cinci zile. Am fost joi şi noi am primit abia marţea trecută rezultatul. Întâmplarea face că eu am ieşit pozitiv, soţia negativ. Eu eram la Bucureşti când am primit rezultatul. Eram cu comisia cu sparanghelul. Am primit rezultatul, m-am grăbit la Balş cu rezultatul, m-am internat pentru câteva zile. Dar mă simt bine”, a declarat senatorul PSD.
Potrivit social-democreatului, în spital a făcut şi “ceva tratament”, iar acum aşteaptă rezultatul celui de-al doilea test.
"Nu am avut probleme, nu am avut lucruri deosebite. [...] Să vedem rezultatul şi în funcţie de asta teoretic aş putea chiar să plec acasă. Dar încă mai aştept rezultatul testului. Asta este toată povestea. Nimic spectaculos şi nimic aşa de ţinut pe după perdea. În altă ordine de idei, vreau să spun că am fost - ca toţi pacienţii de aici -, tratat cu o atenţie deosebită a personalului. E valabil pentru toţi pacienţii. De altfel, e o aplicare serioasă a întregului personalului medicilor. Deci din punctul ăsta de vedere am constatat că lucrurile funcţionează fără niciun fel de problemă. Acum, la test poate să mai iasă povestea asta, dar el să fie negativat. În sensul că virusul nu mai are forţa sau capacitatea de a produce avarii. Teoretic, dacă ar ieşi pozitiv, ar trebui să mai stau câteva zile în izolare, dacă ar ieşi negativ ar fi închis subiectul”, a adăugat preşedintele PSD Brăila.