Corlăţean: Va fi necesar un dialog între MAE şi Cotroceni privind ambasadorii în ţări importante

Epoch Times România
07.01.2013

Ministrul de externe, Titus Corlăţean, a declarat că pentru numirile de ambasadori în ţări importante va fi nevoie probabil de un dialog preliminar între MAE şi Preşedinţie şi a precizat că aşteaptă răspunsul Cotroceniului la două propuneri de ambasadori făcute recent.

Titus Corlăţean a declarat duminică, la Realitatea TV, că documentul semnat de preşedintele Traian Băsescu şi de premierul Victor Ponta şi înmânat liderilor de la Bruxelles a adus ceea ce lipsea în România: o decenţă a dialogului politic şi un respect al competenţelor.

„Avem o referire explicită la atributele guvernului în domeniul politicii externe, atribute absolut fireşti şi în dreptul guvernului, deci nu veţi regăsi exclusiv la preşedinte, în documentul la care faceţi referire. Pe de altă parte, pentru cei care, cu raţionalitate, iau textul Constituţiei şi se uită la atributele trecute, înscrise expresis verbis, explicit, în Constituţie, la preşedinte, sunt foarte clar indicate, la fel şi la guvern. Ceea ce lipsea şi sper să dispară în perspectivă, era acea înţelegere politică, o decenţă a dialogului politic şi un respect al competenţelor pe care celălalt le are şi al dorinţei de a ajunge, printr-un dialog firesc politic interinstituţional, la o poziţie consolidată, pentru că pentru un stat nu există un lucru mai rău în acest domeniu să existe două voci distincte. Da, poziţia trebuie să fie unitară, unică, ea poate fi exprimată de persoane, de demnitari, preşedinte, prim-ministru, ministru de externe, alţi miniştri, dar trebuie să exprimi aceeaşi poziţie. Ăsta este sensul documentului, cel puţin aşa l-am înţeles şi din acest punct de vedere, eu am salutat, pentru că atunci când vorbim de interesele României, ca să dau un exemplu, în Balcani, de interesele României în spaţiul estic, nu doar Republica Moldova, ne uităm mai la est, ne uităm la relaţia cu Ucraina, de exemplu, ne uităm la vecinii noştri, la situaţia comunităţilor româneşti din statele respective, atunci când vorbim de o relaţie specială cu alte continente geografice, rolul României, de exemplu, în procesul de pace în Orientul Mijlociu, aici nu avem voie să facem greşeli, aici avem nevoie ca prin dialogul între centrii de putere politică să exprimăm o poziţie unită, consolidată, ăsta este sensul”, a explicat Titus Corlăţean.

Referitor la relaţiile cu Cotroceniul, Corlăţean a declarat că acestea se desfăşoară instituţional şi, „pe cât posibil, mai puţin personale, personalizate, pentru că în politică nu trebuie să te iubeşti cu cineva, dar trebuie să prevaleze întotdeauna interesul de stat atunci când lucrezi pe un anumit proiect, când faci nişte propuneri, când iei anumite decizii”.

Ministrul de externe a dat ca exemplu numirile de ambasadori, explicând că MAE face evaluarea şi propunerea, iar preşedintele ia decizia finală. „În mod firesc - şi aţi auzit probabil şi declaraţii ale primului ministru, în ultimele saptămâni - la această procedură specifică este nevoie de un dialog prealabil şi eu am primit şi un mandat foarte clar de a discuta cu preşedintele în legătură cu diferitele propuneri de desemnare de ambasadori, pentru că aceşti ambasadori joacă un rol extrem de important în promovarea intereselor României”, a spus Corlăţean.

Şeful diplomaţiei a mai spus că în prezent există posturi importante de ambasadori care nu sunt acoperite. ”Vorbim de postul de ambasador la Roma, în Italia, vorbim de postul de ambasador la Varşovia, ţară cu care avem un parteneriat strategic încheiat, vorbim de poziţia de ambasador la Atena, în Grecia, o destinaţie foarte importantă, vorbim de o serie de alte posturi de ambasador care sunt, practic, cu mandatul terminat sau care urmează să se termine”, a punctat Titus Corlăţean.

Ministrul afacerilor externe a mai spus că a transmis două propuneri de ambasadori şi aşteaptă răspuns de la Preşedinţie. „Sunt două cazuri cel puţin în care am formulat deja nişte propuneri fundamentate pe criterii profesionale, de ordin diplomatic. Vorbim de diplomaţi de carieră, apreciaţi şi aştept un răspuns de la Preşedinţie. A şi fost perioada asta politică efervescentă si am înţeles faptul că nu s-a dat curs deocamdată la propuneri, dar pentru celelalte, cel puţin în capitalele cu adevărat importante, probabil va fi necesar un dialog preliminar”, a declarat Corlăţean.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor