Corlăţean: Relaţia mea de colaborare cu preşedintele Băsescu este de nota 7
alte articole
Relaţia de colaborare dintre Titus Corlăţean şi preşedintele Băsescu a fost una de nota 7, a apreciat ministrul de Externe, care a precizat că a comunicat cu şeful statului, însă fără a exista prea mult entuziasm de ambele părţi.
"Este o notă de trecere, în orice caz, dar nu o notă excepţională (...) Dacă doriţi, undeva spre 7. Nu este 8, nu este 9, nu este 10, nu este 5. Au fost momente importante şi aici mă refer foarte sobru la interesul României, în care a fost nevoie şi a fost corect să comunicăm lucruri care nu trebuie neapărat puse în breaking news şi puse în toate ziarele, dar aşa este corect să fie", a declarat Corlăţean, la Antena 3.
Ministrul a declarat că a existat o comunicare permanentă cu preşedintele şi că e nevoie de colaborare între cele două instituţii.
"Altfel spus, un minimum de comunicare instituţională a existat şi trebuie să existe. Dar nu există, pe de altă parte, trebuie să recunosc, niciun entuziasm deosebit. Din partea mea, nu există incorectitudine, pentru că nu-mi place să mă joc cu interesele statului român, dar ţin foarte mult la ce înseamnă expertiza în Ministerul de Externe, la ce înseamnă poziţiile pe care noi le definim prin evaluare, nu pe genunchi, şi ceea ce înseamnă o privire în perspectivă şi o evoluţie în poziţii care au fost statice ale României şi în care n-am prea progresat. Vor fi evoluţii în anumite poziţii ale României în teme importante, poziţii, să spunem, complexe, dar pentru asta este nevoie să construim împreună, interinstituţional. Ori, aici, încă este dificil. Trebuie să recunosc", a precizat ministrul de Externe.