Corlăţean reafirmă sprijinul României pentru integrarea europeană a Moldovei
alte articole
Prezent pentru prima dată în calitate de şef al diplomaţiei române la Chişinău, Titus Corlăţean a reafirmat joi sprijinul pe care România îl acordă în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
”Vom acţiona în continuare, în relaţia cu partenerii europeni, pentru a acorda tot sprijinul necesar pentru atingerea acestor obiective, potrivit intereselor statului moldovean”, a declarat Titus Corlăţean, în cadrul unei conferinţe de presă, după întrevederea cu omologul său de la Chişinău, Iurie Leancă.
De asemenea, el a apreciat ca pozitivă imaginea pe care Republica Moldova o are în faţa oficialilor de la Bruxelles, unde statul de la est de Prut este considerat cea mai avansată democraţie din cadrul Parteneriatului Estic, exprimându-şi convingerea că obiectivele imediate ale Alianţei pentru Integrare Europeană, Acordul de Asociere cu UE şi eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni care doresc să călătorească în spaţiul comunitar, vor fi atinse.
În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale româno-moldoveneşti, discuţiile de la Chişinău se axează pe proiectele mai vechi, în special pe cele ce ţin de interconectarea reţelelor electrice şi de gaze ale Republicii Moldova şi României. ”Este un subiect constant şi pe agenda Guvernului României şi dorim să menţinem ritmurile de implementare şi termenele fixate”, a declarat ministrul român de externe.
Titus Corlăţean are programate întrevederi cu preşedintele Nicolae Timofti, cu premierul Vlad Filat, cu preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, şi cu ministrul economiei, Valeriu Lazăr.