Corlăţean: Al treilea român supravieţuitor din Algeria a ajuns în ţară şi este bine

Titus Corlăţean. (www.senat.ro)
Epoch Times România
22.01.2013

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a confirmat marţi că cel de-al treilea român care a supravieţuit atacului terorist din Algeria, a ajuns în România şi este bine, iar în perioada următoare va povesti cum a scăpat din mâinile teroriştilor.

Întrebat ce se întâmplă cu al treilea român care a supravieţuit atacului terorist din Algeria, Corlăţean a explicat: ”A ajuns (în România, n.red.). Azi dimineaţă am avut o discuţie personală cu cel de-al treilea, care de fapt este primul dintre ceteţenii români care a scăpat şi practic a fost eliberat pentru că a fost o acţiune a armatei algeriene care a permis o mutare a liniei de luptă şi a permis evadarea respectivă”.

Corlăţean a precizat că a stat de vorbă cu românul care a scăpat din atacul terorist imediat după ce a fost eliberat, iar acum el este în ţară şi poate pevesti cum a scăpat din mâinile teroriştilor.

”Acest om are o istorie pe care v-o va pevesti domnia sa, eu am discutat la telefon imediat după eliberare, atunci când colegii noştri de la Ambasadă l-au putut prelua la Alger. Este în ţară, este foarte fericit că este în viaţă şi vă va spune cum l-am ajutat, cum l-a ajutat MAE, ambasada, autorităţile române, pentru că un anumit aspect pe care îl las pe el să vi-l povestească, i-a salvat până la urmă viaţa”, a mai explicat Corlăţean la Parlament.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor