Corina Creţu: Am plecat din PSD pentru că mi-a fost ruşine să mai spun că fac parte din acest partid
alte articole
Europarlamentarul Pro România Corina Creţu a declarat, duminică, că a plecat din PSD după 29 de ani de activare în rândul social-democraţilor, pentru că i-a fost ruşine să mai spună că face parte din acest partid.
“Am plecat după 29 de ani din PSD. Credeţi că după 29 de ani în PSD mi-a fost uşor să plec şi să părăsesc o funcţie cu un salariu de 18.000 de euro pe lună, înainte de termen? Am plecat că mi-a fost ruşine să mai spun că sunt în PSD. Degeaba ne facem complimente acum, după ce s-au pierdut miliarde de euro. Cum puteam eu, comisar european, să explic faptul că şi acum 70% din banii europeni din 2014 i se cuvin României. Aşteaptă la Bruxelles să fie accesaţi”, a explicat Corina Creţu, citată de Realitatea.net, în timpul Convenţiei anuale a Pro România.
Corina Creţu a plecat din PSD după ce o serie de colegi de partid au acuzat-o că ar fi trădat interesele României la Bruxelles, în timp ce la rândul său a lansat săgeţi împotriva Guvernului PSD. Ulterior, ea s-a alăturat partidului condus de Victor Ponta, pe listele căruia a şi câştigat un mandat de europarlamentar.