Coreea de Sud alege prima femeie preşedinte

Noul preşedinte sud corean, Park Geun-Hye, în faţa mormântului tatălui său, 20 decembrie 2012, Seul (JUNG YEON-JE / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
20.12.2012

Candidata Partidului Conservator Saenuri, Park Geun-hye, a intrat în istorie prin câştigarea alegerilor prezidenţiale din Coreea de Sud, devenind prima femeie preşedinte a ţării, după ce l-a învins pe rivalul liberal Moon Jae-in, de la Partidul Democrat Unit, cu mai multe puncte procentuale, potrivit unui raport VOA.

Interacţionând scurt cu mai mulţi reprezentanţi ai mass-media pe o mare scenă în aer liber din centrul oraşului Seul, legislatorul care are un mandat de cinci ani şi fiica fostului dictator, a promis să îşi îndeplinească fiecare promisiune făcută în timpul campaniei.

Prezenţa la vot de 76 la sută a fost considerată mare, depăşind cele două alegeri prezidenţiale precedente, în ciuda temperaturilor scăzute din întreaga ţară.

Preşedintele în exerciţiu Lee Myung-bak, tot de la partidul Saenuri, a fost limitat la un singur mandat de cinci ani. El a fost ales în 2007, învingându-o pe Park din primul tur.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor