Coreea de Nord: miting de sprijin al unui eventual atac asupra Statelor Unite

Zeci de mii de soldaţi şi civili nord-coreeni au mărşăluit vineri prin centrul capitalei Phenian în semn de sprijin faţă de o posibilă lovitură asupra Statelor Unite.
Epoch Times România
29.03.2013

Zeci de mii de soldaţi şi civili nord-coreeni au mărşăluit vineri prin centrul capitalei Phenian în semn de sprijin faţă de o posibilă lovitură asupra Statelor Unite.

După cum transmite Hotnews citând AFP, liderul suprem Kim Jong-un nu a fost prezent la manifestaţie.

Potrivit televiziunii de stat, mitingul a fost organizat în sprijinul deciziei luate marţi de armata nord-coreeana şi ratificate vineri de către Kim Jong-Un de a ordona începerea pregătirilor pentru un atac cu rachete asupra continentului american şi asupra bazelor americane din Oceanul Pacific, ca răspuns la zborurile de instruire ale bombardierelor B-2 în spaţiul aerian sud-coreean.

“Declaraţia a fost ultimatumul armatei coreene dat imperialiştilor americani”, a declarat un purtător de cuvânt la începutul mitingului.

Sub portretele gigantice ale tatălui actualului lider, Kim Jong-Il, şi bunicului, Kim Il-Sung, instalate în piaţă, civili şi militari au jurat credinţă lui Kim Jong-Un.

“Vom scoate din nou armele şi bombele pentru respectatul nostru lider Kim Jong-Un”, au scandat manifestanţii.

Aceştia au cerut trupelor nord-coreene să lanseze “o lovitură nemiloasă” asupra continentului american şi asupra bazelor militare americane din Pacific şi Coreea de Sud.

“Suntem gata să îi ştergem de pe faţa Pământului cu victoria noastră finală”, a declarat un ofiţer din armata nord-coreeană, Kwon Yong-Chol.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor