Copiii Kremlinului, viaţă de lux în Occident în timp ce părinţii lor se declară împotriva Vestului

Elizaveta Peskova
Elizaveta Peskova (Youtube - captură ecran)
D.B.
14.04.2022

Odraslele liderilor de la Kremlin trăiesc în Occident, au avioane private, apartamente de lux la Paris, studiază la universităţi de elită din Londra şi New York sau îşi petrec vacanţele de iarnă la schi în Austria. Toate acestea, în timp ce părinţii lor susţin că se revoltă împotriva Occidentului, transmite CNN.

"Este în mod evident o ipocrizie extremă. Este posibil ca ei nici măcar să nu vadă o contradicţie. Ei cred că există această competiţie între SUA şi Rusia, dar de ce ar trebui ca acest lucru să afecteze planurile educaţionale ale fiicei lor? Sau unde îşi au castelele?", a declarat Daniel Treisman, profesor specializat în politică rusă la Universitatea din California, Los Angeles.

Putin însuşi i-a atacat pe ruşii care s-ar putea alinia "mental" cu Occidentul într-un discurs de luna trecută, acuzându-i că se cred parte a unei "rase superioare" şi că lucrează cu "Occidentul colectiv" pentru un singur scop: "distrugerea Rusiei".

"Poporul rus va fi întotdeauna capabil să distingă adevăraţii patrioţi de gunoaie şi trădători şi pur şi simplu îi va scuipa ca pe un ţânţar care a zburat accidental în gură", a spus Putin.

Un exemplu de corupţie şi ipocrizie ar fi familia lui Dmitri Peskov, adjunctul şefului de cabinet şi purtător de cuvânt al lui Vladimir Putin. Din această poziţie, Peskov aruncă aproape zilnic acuzaţii împotriva Occidentului.

Statele Unite l-au sancţionat recent pe Peskov, pe soţia sa şi pe cei doi copii adulţi (din două căsătorii anterioare), declarând că familia duce "un stil de viaţă luxos, care nu se potriveşte cu salariul de funcţionar public al lui Peskov şi care este probabil construit pe averea obţinută în mod ilicit din legăturile lui Peskov cu Putin". Cel puţin doi dintre copiii săi au fost crescuţi în mare parte în Europa de Vest înainte de a se întoarce la Moscova la vârsta adultă.

În timp ce Trezoreria SUA nu a explicat în detaliu de unde ar proveni excesele imputate, Peskov - care deţine funcţia de aproape un deceniu şi ar fi câştigat 173.000 de dolari în 2020 - a fost văzut purtând un ceas de firmă de 600.000 de dolari şi a plecat într-o lună de miere care a inclus un iaht închiriat cu aproximativ 430.000 de dolari pe săptămână în largul coastei Sardiniei, potrivit unei investigaţii a Fundaţiei Anticorupţie fondată de liderul opoziţiei ruse Alexei Navalnîi, aflat la închisoare.

Fundaţia Anticorupţie a dezvăluit, de asemenea, că soţia, fosta soţie şi copiii lui Peskov deţin vehicule de lux şi case de mai multe milioane de dolari în întreaga lume - inclusiv în Rusia şi Franţa - o etalare a bogăţiei în contrast puternic cu cele aproape 20 de milioane de ruşi care trăiesc în sărăcie.

Bogăţia uluitoare, dar aparent inexplicabilă, a acestor familii din lumea lui Putin, spun experţii, se reduce la un singur concept: cleptocraţia.

"O cleptocraţie este pur şi simplu un guvern care este condus de hoţi în care politicile şi deciziile luate sunt în numele acelor hoţi", a declarat Jodi Vittori, profesor la Universitatea Georgetown, expert în corupţie şi politică globală.

O reţea complicată de companii fantomă, bănci offshore şi tranzacţii tăinuite le ascund deseori averile, ceea ce face dificilă urmărirea provenienţei fondurilor. Averea acumulată de cleptocraţii ruşi este frecvent cheltuită în economiile occidentale.

"Ei vor să trăiască în Occident pentru că cele mai bogate ţări din lume se află în Occident. Centrele uimitoare de cultură se află în Occident. Dar, în plus, ţările occidentale au un stat de drept mult mai sigur decât Rusia. Aşadar, dacă reuşesc să ducă o mare parte din banii lor în Occident, se pot simţi mai în siguranţă", a declarat Treisman.

Fiica de 24 de ani a lui Peskov din a doua căsătorie, Elizaveta Peskova - ale cărei postări picante pe reţelele de socializare au devenit adesea subiect de ştiri pentru tabloidele ruseşti şi europene - nu s-a ferit de lumina reflectoarelor sau de controverse, cum ar fi atunci când ar fi declarat la o televiziune rusă că se simte "mai bine în mediul european" şi a numit sistemul de educaţie din Rusia un "adevărat iad".

Mai recent, ea a contrazis declaraţiile publice ale tatălui său, postând pe Instagram "nu războiului", sloganul folosit de ruşii care se opun războiului din Ucraina. Postarea a fost capturată pe ecran şi distribuită de postul rusesc TV Rain, dar a fost retrasă rapid.

În copilărie, Peskova ar fi frecventat Ecole des Roches din afara Parisului - unde taxa anuală de şcolarizare reprezintă aproximativ un sfert din salariul tatălui ei, iar activităţile extracurriculare includ cursuri de aviaţie. Peskova şi-a continuat educaţia pariziană cu un stagiu la Louis Vuitton şi o diplomă în marketing la o şcoală de afaceri franceză. Ea a făcut chiar şi un stagiu pentru Parlamentul European.

Potrivit Fundaţiei Anticorupţie, Peskova şi mama sa au cumpărat în 2016 un apartament de 180 de metri pătraţi, în valoare de aproape 2 milioane de dolari, într-unul dintre cele mai scumpe cartiere din Paris, pe Avenue Victor Hugo, între Turnul Eiffel, Arcul de Triumf şi luxuriantul Bois de Boulogne.

Nici fratele vitreg al Lizei Peskova nu are o viaţă mai modestă. O investigaţie din 2017 a grupului anticorupţie al lui Navalnîi a descoperit că Nikolay Choles - fiul cel mare al lui Peskov, care a crescut în Anglia - a călătorit în toată lumea cu avioane private, a deţinut proprietăţi imobiliare de primă clasă în Moscova şi a circulat cu flota sa de vehicule de lux prin oraş, acumulând până la 116 încălcări ale regulilor de circulaţie, în timp ce se pare că era şomer.

"Reprezintă cu siguranţă un nivel ridicat de cinism, dacă nu chiar de totală ipocrizie", a declarat Vittori, profesor la Georgetown.

Tânăra Peskova consideră că sancţionarea copiilor adulţi şi "mai ales a unei fete" este "o nebunie" şi a acuzat o "vânătoare de vrăjitoare".

Într-o declaraţie pe Telegram, Peskova a scris că este "mândră" că este rusoaică.

"Cu greu există un proces echitabil în timpul unei astfel de vânători de vrăjitoare şi a unei uri frenetice faţă de tot ce este rusesc", a adăugat ea.

La rândul său, ministrul de Externe, Serghei Lavrov, şi-a trimis fiica la universităţi prestigioase din Londra şi New York. Chiar şi fiica presupusei iubite a lui Lavrov pare să beneficieze de poziţia sa influentă. Ea a postat fotografii cu ea pe iaht, în staţiunea de schi austriacă şi în vila de pe plajă a unui oligarh bogat, potrivit Fundaţiei Anticorupţie.

Polina Kovaleva - pe care guvernul britanic o numeşte "fiica vitregă" a lui Lavrov, chiar dacă acesta nu este căsătorit oficial cu mama sa - deţine un apartament de 5,8 milioane de dolari într-unul dintre cele mai scumpe cartiere din Londra, potrivit sancţiunilor recente impuse împotriva ei.

Fundaţia Anticorupţie a dezvăluit că Polina Kovaleva a cumpărat apartamentul din Kensington când avea 21 de ani. Apartamentul se află la câţiva paşi de Imperial College, pe care ea l-a şi frecventat.

Fiica mult mai puţin vizibilă a lui Lavrov, Ekaterina Vinokurova, acum în vârstă de 39 de ani, a urmat cursurile Universităţii Columbia din New York, unde a locuit timp de 17 ani, înainte de a-şi obţine diploma de absolvire la London School of Economics. Atât Kovaleva, cât şi Vinokurova au fost sancţionate recent de Regatul Unit.

"Acest lucru trimite un semnal puternic că cei care beneficiază de pe urma asocierii cu cei responsabili de agresiunea rusă intră în sfera de aplicare a sancţiunilor noastre", a scris ministrul britanic de Externe, Liz Truss, într-un comunicat de presă în care a anunţat sancţiunile împotriva Polinei Kovaleva.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor