Copii morţi datorită confuziei din sistemul de sănătate
alte articole
În ultimele cinci luni 50 de copii au murit de pneumonie întrucât părinţii lor n-au dispus de bani să cumpere vaccinul. Vaccinul trebuia să fie asigurat în mod gratuit de către stat. Autorităţile au promis anul trecut că vor asigura tratamentul însă, la fel ca în cazul listei medicamentelor compensate, promisiunile au rămas în van.
Vaccinul ar fi trebuit să fie prevăzut în programul naţional de imunizare încă din luna decembrie a anului trecut, însă întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, de atunci şi până în prezent au murit zeci de copii pe fondul bolilor respiratorii. Toţi ar fi putut fi salvaţi dacă ar fi fost vaccinaţi.
Vaccinarea bebeluşilor născuţi într-un an ar costa 4,5 milioane de euro, sumă de zece ori mai mică faţă de cât costă tratamentele copiilor care se îmbolnăvesc de otită, pneumonie sau meningită.
Întrucât o doză de vaccin pneumococic costă în farmacii 300 de lei, numai 2% dintre părinţi pot să-şi permită să-l cumpere. Numărul este foarte mic, mai ales că este cunoscut faptul că numai una dintre bolile pneumococice, respectiv meningita, poate provoca surditate, epilepsie sau chiar decesul copiilor.
Vaccinurile pneumococice se oferă gratuit în peste 55 de ţări, printre care Marea Britanie, Germania sau Ungaria. Un alt vaccin care nu este inclus în programul naţional de imunizare este vaccinul care protejează copiii împotriva hepatitei A, vaccin care trebuie de asemenea cumpărat de către părinţi din farmacii.