Conversaţie cu Virgil Nemoianu: "Setea de spiritualitate a crescut în inima oamenilor"

În contextul unei societăţi din ce în ce mai desacralizate şi bulversate de noţiuni contradictorii, care pun adeseori în mod eronat semnul echivalenţei între ideea de religie şi cea de credinţa, Institutul de Studii Populare (ISP) a organizat vineri o conferinţă cu tema ”Doctrina democrat-creştină: dileme şi flexibilităţi” susţinută de Dl Virgil Nemoianu, profesor de literatură şi filosofie la Universitatea Catolică din Washington

Eseist, critic literar şi filozof în domeniul culturii, şi specialist reputat în literatură comparată, Virgil Nemoianu s-a născut în 1940 la Bucureşti şi încă din anul 1975 trăieşte în Statele Unite ale Americii.

Domeniile sale de expertiză sunt romantismul european, teoria literaturii şi istoria intelectuală a secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, însă activitatea domniei sale acoperă un domeniu mult mai larg de preocupări. În cadrul carierei sale academice, domnia sa a predat la universităţile din Bucureşti, Londra, Cambridge, Amsterdam, Cincinnati şi California (Berkeley). Filozofia gândirii sale depăşeşte sfera literaturii comparate. Dl Nemoianu are o puternică identitate scriitoricească şi spirituală, operele domniei sale bucurându-se de recunoaştere internaţională şi fiind răsplătite cu numeroase premii şi distincţii.

În 2010 preşedintele României i-a acordat domnului Nemoianu cea mai înaltă distincţie civilă a ţării, Ordinul Steaua România, în grad de Comandor, iar în luna mai 2011 a fost investit cu ordinul regal Nihil Sine Dio de câtre însuşi regele Mihai.

În contextul unei societăţi din ce în ce mai desacralizate şi bulversate de noţiuni contradictorii, care pun adeseori în mod eronat semnul echivalenţei între ideea de credinţa şi noţiunea de religie, Dl Nemoianu a avut amabilitatea de a răspunde la o serie de întrebări despre pericolul exclusivismul religios, despre opţiunile omului modern care baleiază între spiritual şi practic, despre rolul fatidic pe care a încercat să îl joace comunismul, despre debusolări estetice şi pervertiri de opţiuni. De ce este nevoie de religie? Cum l-a influenţat comunismul pe om? Vă invităm să citiţi.

***

Reporter: Aş vrea să vorbim despre ethosul creştin mai degrabă decât despre religie în sine. Problema cu religia este că acesta reprezintă o identitate exclusivistă, în alte cuvinte, nu poţi să fii în acelaşi timp creştin şi musulman, pe când poţi să fii cu apartenenţe, sau cu simpatii de dreapta şi să ai justiţia socială ca şi ţel, deci poţi să transcenzi acest concept de stânga - dreapta. Cum facem să putem desface, să dezagregăm partea exclusivistă din frumuseţea idealurilor care sunt inclusive, cele de toleranţă, cele de ajutorul aproapelui, de solidaritare. Sunt nişte valori care ar trebui să transcendă ele însele limbajele şi exclusivismul religios.

Virgil Nemoianu: Este o problemă filozofică extrem de interesantă şi care a fost extrem de dezbătută, în alte cuvinte, în ce măsură accentul în religia creştină, sau în orice altă religie, trebuie să fie pe faptă, pe activitate, sau trebuie să fie pe credinţă, pe valori şi aşa mai departe, sau cum se pot ele combina şi în ce măsură.

În opinia mea, balanţa este de fapt în situaţiile date, adică te afli în faţa unor opţiuni şi trebuie să încerci să gândeşti atât o parte cât şi cealaltă, să le combini. A încerca să le formulezi teoretic este un eşec din capul locului, pentru că eu nu cred că se poate. Sigur, poţi să scrii un manual despre asta, poţi să scrii un studiu, un eseu, însă a încerca să le transformi într-un soi de program care să dea răspuns, programul politic nu dă răspunsuri în chestiuni filozofice. Nu poate să facă acest lucru.

Deci răspunsul unei situaţii date se face în situaţia dată, de către o persoană dată, în speranţa că acea persoană este cumva înzestrată, că în tărâmul interior al acelei persoane se află ambele lucruri. Este limpede că astfel problema - am mai menţionat lucrul asta, în cadrul unor partide creştin democrate - în ortodoxie accentul este foarte mare pe credinţă, pe valori spirituale, iar nu spre fapte, nu spre acţiuni.

Pe de altă parte aş vrea să avertizez că transferul în pur etic, transferarea în simpla acţiune etică este şi ea destul de periculoasă, pentru că transformă biserica şi credinţa. Atunci pentru ce mai e nevoie de religie? Asta este un punct de vedere care, de la iluminism încoace, a fost şi rămâne predominant în lumea occidentală. Şi a dus la lucruri bune, dar după mine a dus şi la o serie de lucruri nu prea dezirabile. Cât despre România, este înscrisă în modelul şi în fluxul celor ortodoxe cărora le este mult mai dificil să definească, să configureze, transferul dinspre spiritual, sau dinspre valori în general spre practic.

Reporter: Observ că evoluţia omenirii se bazează din ce în ce mai mult pe latura materială a existenţei umane, ignorând din ce în ce mai mult latura spirituală a acesteia. Cum comentaţi acest lucru?

Virgil Nemoianu: Filozofii şi gânditorii vedeau fiinţa umană ca un ansamblu de diferite componente aflate în armonie, iar dacă una din aceste componente este subreprezentată, sau nu mai funcţionează cum trebuie, se crează un dezechilibru şi se dezvoltă treptat ignoranţa.

Reporter: Cum a influenţat comunismul societatea umană având în vedere că propagă o concepţie ateistă?

Virgil Nemoianu:: Ei au încercat să şteargă orice fel de spiritualitate, însă acest lucru s-a dovedit a fi un eşec total, pentru că setea de spiritualitate, de valori morale a crescut în inima oamenilor.

Reporter: Cum vedeţi evoluţia societăţii române după evenimentele din decembrie 89?

Virgil Nemoianu:: Sunt dezamăgit, mă aşteptam ca lucrurile să evolueze mult mai bine, mult mai sănătos, mai rotunjit şi acest lucru se reflectă în societatea şi în viaţa politică din România.

Reporter: Vorbeaţi despre importanţa esteticii în existenţa umană. Ce părere aveţi de evoluţia modului în care este percepută estetica în zilele noastre? Se poate consideră că are loc o degenereare?

Virgil Nemoianu: Nu cred că este o degenerare, spre exemplu curentul modernist şi postmodernist, au creat şi lucruri interesante, pe lângă cele lipsite de valoare. Însă omul care se află în mijlocul lor nu poate distinge care sunt operele de artă şi care sunt cele ce ţin de domeniul penibilului.