Contrabandă în Suceava: 10.000 de pachete cu ţigări au fost confiscate
alte articole
Poliţiştii din Suceava au descoperit, în noaptea de joi spre vineri, 10.000 de pachete cu ţigări într-un autoturism parcat pe o stradă a municipiului. În acest caz, doi tineri sunt anchetaţi pentru contrabandă.
Conform Poliţiei Judeţene Suceava, un echipaj al Serviciului de Intervenţie Rapidă Suceava, care patrula în zonă, a observat o maşină parcată, în apropierea căreia se găseau doi tineri care, la vederea echipajului de poliţie, s-au îndepărtat de autoturism.
Poliţişti au verificat autoturismul şi au descoperit că acesta avea numere provizorii, iar în interior erau mai multe colete împachetate în folie de plastic neagră.
În locul respectiv s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor, care a constatat că în maşină se găseau 20 de colete ce conţineau 10.000 de pachete cu ţigări, având timbre fiscale de Republica Moldova.
Tinerii, unul în vârstă de 20 de ani din Adâncata şi celălalt de 25 de ani din Salcea, sunt acum anchetaţi pentru contrabandă.
Maşina, estimată la o valoare de 4.000 de euro, a fost indisponibilizată la sediul IPJ Suceava, iar cele 10.000 de pachete cu ţigări, în valoare de circa 100.000 de lei, au fost confiscate.