Continuă protestele violente anti-G20. Manifestanţii ridică baricade stradale şi folosesc cocktail-uri Molotov
alte articole
Poliţia germană a declarat că protestele au fost extrem de violente în primele ore ale zilei de sâmbătă în cartierul Schanzenviertel din Hamburg.
Sute de ofiţeri de poliţie au pătruns în diverse clădiri pentru a aresta manifestanţi violenţi care, la rândul lor, au atacat forţele de ordine cu bare de fier şi cocktail-uri Molotov de pe acoperişuri.
Cel puţin 13 activişti au fost arestaţi de unităţile speciale ale poliţiei într-o singură clădire.
Aproximativ 500 de persoane au jefuit un supermarket în cartierul respectiv, dar şi magazine mai mici. Câteva automobile au fost incendiate şi activiştii au aprins focuri pe străzi în timp ce au construit baricade stradale din pubele de gunoi şi biciclete, printre altele.
De asemenea, activişti de la grupul de protecţie a mediului Greenpeace au escaladat un pod din Hamburg şi au afişat un banner pe care era scris mesajul: “G20: End Coal” (G20: Nu mai folosiţi cărbune).
Într-o declaraţie, Greenpeace a precizat că 65 dintre activiştii săi au participat la proteste în dimineaţa zilei de sâmbătă, cerând liderilor G20 să acţioneze rapid pentru a elimina utilizarea cărbunelui şi pentru a accelera măsurile pentru protejarea climei.
Lupta împotriva încălzirii globale este una dintre principalele subiecte pe agenda Summitului G20, dar negocierile se dovedesc a fi dificile din moment ce SUA a părăsit acordul pentru climat din Paris în urmă cu câteva săptămâni.
Liderii mondiali se vor întâlni în cursul zilei de sâmbătă din nou pentru a discuta despre terorism, schimbarea climei şi comerţ.
Poliţia s-a ciocnit de asemenea şi joi noaptea cu manifestanţii anticapitalism în apropierea locului de desfăşurare a Summitului G20, folosind tunuri cu apă şi spray cu piper împotriva sutelor de manifestanţi mascaţi cu cagule negre, după ce aceştia au aruncat cu sticle asupra forţelor de ordine. Zeci de persoane, inclusiv peste 70 de ofiţeri de poliţie, au fost rănite în cursul serii de joi.