Continuă ofensiva împotriva kurzilor: soldaţii turci traversează graniţa siriană
alte articole
Premierul turc Binali Yildirim a afirmat că soldaţii ţării sale au traversat graniţa siriană în cea de-a doua zi a operaţiunii Ankarei ce vizează o enclavă condusă de kurzi, care au răspuns prin lansarea de rachete către oraşe turce.
Yildirim a precizat duminică faptul că soldaţii turci au pătruns în regiunea Afrin, care este controlată de miliţia kurdă siriană YPG, potrivit mass mediei turce.
Numărul soldaţilor turci implicaţi în ofensivă, alături de care se află şi luptători din Armata Siriană Liberă (ASL), nu a fost specificat.
Premierul turc a fost citat afirmând că operaţiunea urmăreşte să creeze o zonă de securitate la aproximativ 30 km în interiorul Siriei.
Statele Unite au cerut duminică Turciei să manifeste cumpătare şi să se asigure că ofensiva “are o anvergură şi durată limitate”.
Guvernul sirian, Iranul şi Egiptul au condamnat ofensiva turcă, incident în care diverşi activişti au afirmat că au fost ucişi cel puţin 18 civili în Afrin în primele 24 de ore ale operaţiunii. Oficiali turci susţin că 11 rachete au fost lansate din Siria şi au căzut în oraşe turce de-a lungul frontierei, ucigând cel puţin un refugiat sirian şi rănind alţii 47.
La cererea Franţei, diplomaţi în Consiliul de Securitate al ONU vor avea, luni, o reuniune cu uşile închise pe tema înrăutăţirii situaţiei din Siria după lansarea ofensivei Ankarei.
Franţa a cerut autorităţilor turce “să acţioneze cu moderaţie în contextul în care situaţia umanitară se deteriorează în câteva regiuni ale Siriei”.
Forţele turce au început ofensiva în 20 ianuarie şi încearcă să alunge din Afrin miliţia YPG susţinută de SUA, în ciuda avertizărilor Washingtonului că o astfel de mişcare ar putea destabiliza şi mai mult zona.
Turcii acuză miliţia YPG că are legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care este interzis în Turcia şi desfăşoară o rebeliune armată în sud-estul ţării de peste 30 de ani. PKK este considerat grup terorist de Turcia, SUA şi Uniunea Europeană.
Armata turcă a afirmat că 153 de ţinte ale militanţilor kurzi au fost lovite de artileria şi avioanele de luptă turceşti, inclusiv adăposturi, ascunzători şi arsenaluri folosite de militanţi.
Diverşi oficiali turci au afirmat duminică faptul că patru rachete au lovit oraşul de frontieră Kilis, rănind uşor o persoană şi afectând două locuinţe şi un birou. Artileria turcă a returnat focul.
Oficiali ai miliţiei kurde au susţinut că cel puţin 10 persoane, majoritatea civili, au fost ucise în zecile de atacuri aeriene turceşti lansate în regiunea Afrin.
PYD, ramura politică a grupului YPG, a declarat că 25 de civili au fost răniţi în bombardamentele turceşti.
Oficiali turci au confirmat că au fost victime, însă au adăugat că toţi au fost membri ai miliţiilor kurde.
Yildirim a susţinut sâmbătă că loviturile aeriene care vizează enclava Afrin urmăresc să elimine “elemente” ale YPG în Siria şi membri ai grupului jihadist Statul Islamic.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat tot sâmbătă că operaţiunea militară “Ramura de Măslin” a început în Afrin, adăugând că urmează să fie lansată o altă operaţiune în Manbij.
Armata turcă a precizat că aeroportul militar Minnigh, situat la nord de Alep şi controlat de YPG, a fost una dintre ţintele loviturilor aeriene.
Anumiţi oficiali turci au adăugat că în bombardamentele respective au fost distruse şi ţinte ale Statului Islamic şi că toate avioanele de luptă au revenit la bază în siguranţă.
Potrivit declaraţiilor unor oficiali, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a discutat telefonic cu secretarul de stat american Rex Tillerson, iar şeful Statului Major al armatei turce, generalul Hulusi Akar, i-a informat pe omologii săi american şi rus cu privire la operaţiune.
Mişcările Turciei împotriva YPG probabil vor amplifica tensiunile cu SUA - un aliat NATO.
SUA se bazează pe YPG în lupta împotriva teroriştilor Statului Islamic din Siria şi a anunţat planul de a forma în nordul ţării arabe o forţă pentru protejarea frontierei care este susţinută de Washington şi care este alcătuită din 30.000 de luptători, o parte dintre ei fiind YPG. Preşedintele turc a promis că va strangula din faşă noua forţă.
Ministerul rus al Apărării a afirmat că îşi retrage trupele din zona Afrin pentru a “preveni potenţiale provocări şi a anihila ameninţările la adresa vieţii şi bunăstării soldaţilor ruşi”.
Rusia a oferit guvernului preşedintelui sirian Bashar al-Assad un suport militar crucial în ultimii câţiva ani, într-un conflict în care s-au înregistrat sute de mii de morţi şi milioane de refugiaţi de la izbucnirea lui în martie 2011.
Guvernul sirian a condamnat operaţiunea turcilor în Afrin ca fiind o “agresiune”, a menţionat sâmbătă mass media siriană de stat.