Consultările de la Cotroceni. S-a decis modificarea Legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat miercuri, la Cotroceni, cu liderii principalelor partide politice - PSD, PNL, UNPR şi UDMR - pe tema realizării unui cadrul juridic în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal şi protecţiei vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.
Klaus Iohannis (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
06.05.2015

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat miercuri, la Cotroceni, cu liderii principalelor partide politice - PSD, PNL, UNPR şi UDMR - pe tema realizării unui cadrul juridic în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal şi protecţiei vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.

"În baza prerogativelor sale constituţionale de mediere, preşedintele a facilitat dialogul între societatea civilă, instituţiile cu competenţe în domeniul prelucrării datelor, apărării şi securităţii naţionale şi partidele politice. Discuţiile au pornit de la premisa îmbunătăţirii cadrului normativ pentru a pune în acord nevoia de securitate cu apărarea drepturilor şi libertăţilor individului", reiese dintr-un comunicat remis de Administraţia Prezidenţială.

Cu această ocazie, liderii partidelor politice au semnat o iniţiativă legislativă parlamentară de modificare şi completare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.

"Această iniţiativă nu vizează legea securităţii cibernetice şi nici Legea 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţie electronice destinate publicului, care a fost declarată neconstituţională", se mai precizează în comunicatul citat.

Potrivit Preşedinţiei, proiectul convenit astăzi urmăreşte să ofere garanţii suplimentare pentru protejarea datelor personale şi a dreptului la viaţă privată şi să aducă o serie de clarificări pentru a elimina riscurile de abuz.

"Astfel, accesarea datelor cu caracter personal poate fi realizată doar într-un cadru precis delimitat, de către instanţa de judecată sau numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului. Acest principiu a fost cerut şi de către reprezentanţi ai societăţii civile şi împărtăşit de toţi actorii implicaţi", a mai transmis preşedintele.

Klaus Iohannis şi-a exprimat speranţa că acest proiect, care este rezultatul unui efort comun, va fi aprobat de Parlament şi a subliniat, încă o dată, faptul că într-o societate democratică, securitatea, respectarea legii şi libertatea trebuie puse în acord.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor