Consiliul Uniunii Europene a decis eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni
alte articole
În cadrul şedinţei Consiliului Uniunii Europene de vineri, 14 martie, reunite în formatul miniştrilor pentru Transport, statele membre ale UE au susţinut propunerea Comisiei Europene de anulare a vizelor pentru călătoriile de scurtă durată (pentru o perioadă de şedere de până la 90 de zile pe parcursul a 6 luni) în spaţiul Schengen, pentru cetăţenii R. Moldova, posesori ai paşaportului biometric, informează Moldpres cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Prin adoptarea propunerii respective de către UE se încheie faza deliberativă a procedurii decizionale a UE privind liberalizarea regimului de vize. După finalizarea procedurilor de aprobare a deciziei la nivelul Preşedinţilor Consiliului UE şi Parlamentului European prin semnarea de către aceştia a Regulamentului UE 539/2001, amendat în urma procedurii de co-decizie, acesta va fi remis pentru publicare în Jurnalul Oficial al UE.
Regulamentul amendat va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea lui în Monitorul Oficial al Uniunii Europene.
Amintim că la 27 noiembrie 2013, Comisia Europeană a propus liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii RM prin modificarea Regulamentului 539/2001 privind abolirea obligaţiei de viză pentru călătoriile de scurtă durată pentru cetăţenii RM posesori ai paşaportului biometric în spaţiul Schengen.
Propunerea respectivă se bazează pe rezultatul celui de-al 5-lea Raport de Progres al Comisiei Europene privind implementarea Planului de Acţiuni RM-UE privind liberalizarea regimului de vize din 15 noiembrie 2013, care a confirmat că Republica Moldova a îndeplinit toate condiţionalităţile acestui Plan de Acţiuni.
La data de 20 decembrie 2013, la Bruxelles, ambasadorii statelor membre ale UE în baza iniţiativei Preşedinţiei Lituaniene a UE au susţinut propunerea Comisiei Europene de modificare a Regulamentului UE 539/2001 privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova, pentru călătoriile de scurtă şedere în spaţiul Schengen.