Consilierul lui Tudose, cu tunul pe Dragnea: "Oare cât o să mai polueze agenda problemele unui singur om?"
alte articole
Consilierul onorific al premierului Mihai Tudose, avocatul Gheorghe Piperea, consideră că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ajuns acum la al treilea dosar penal ar trebui să demisioneze pentru ca agenda publică să nu mai fie poluată cu problemele personale ale unui singur om.
"Oare cât timp o să mai polueze agenda publică problemele personale ale unui singur om, hăituit acum de sistemul care până acum l-a protejat şi i-a fost partener? De ce nu demisionează dl Dragnea, pentru a putea să-şi probeze nevinovăţia şi, în plus, să demonstreze cu glorie că prezumţia de nevinovăţie merită salvată chiar îşi în cazul politicienilor? Nu de alta, dar suntem ca într-o colivie. Cam de mult timp. Up date: iote că leul tocmai ce dădu colţul pe după 4,7. Iat ROBOR se duce hăt - dincolo de 2,2. Iar inflaţia mergea şi ea în bălăriile unde fu invitată de profetul vieţii de la BNR", a scris Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook.
În acelaşi timp, avocatul a remarcat că, în opinia lui, chestia cu prezumţia de vinovăţie era "un sarcasm la adresa lui Iohannis", însă "chestia cu demisia nu e niciun sarcasm, chiar avem şi altceva de făcut decât să urmărim epopeea judiciară interminabilă a dlui Dragnea."
"În atenţia IYI (=intellectual yet idiots) care au dat share cu comentarii mirate sau ironice vizând calitatea mea de consilier al cuiva. Băieţi, faptul că, temporar, am această titulatură onorifică şi onorantă, nu mă face dependent de nimeni. Şi nici mai puţin sigur pe principiile mele. Oare ce nu s-a înţeles din cuvântul "onorific'?", a adăugat Gheorghe Piperea.