Consilier BNR: Doar o criză politică ne mai lipseşte! Politicienii par să nu înţeleagă cât de aproape de o cădere în gol s-ar afla economia României
Consilierul BNR Eugen Rădulescu atrage atenţia într-un articol publicat pe site-ul Opinii BNR că economia ţării este atât de fragilă încât o destrămare a coaliţiei de guvernare ar „face praf tot ceea ce s-a câştigat în plan politic până în acest moment” fiind asemănătoare cu o cădere în gol.
Economistul avertizează că în contextul actual, cu războiul de la graniţă şi conflictul din Orientul Mijlociu, „doar o criză politică ne mai lipseşte”.
Redăm integral articolul semnat de Eugen Rădulescu intitulat „Nu mai avem simţul pericolului?”:
În urmă cu mulţi ani, când locuiam la etajul 8 al unui bloc, aveam o pisică foarte curajoasă. Una din distracţiile ei era să sară de pe balustrada ferestrei de la dormitor pe marginea subţire a balconului de la sufragerie sau invers. Eu o priveam înspăimântat, pentru că cea mai mică eroare de calcul a vitezei şi direcţiei săriturii ar fi putut duce felina mea la o cădere în gol de la peste 20 de metri înălţime. Din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat. Eu însă eram uimit de lipsa totală a simţului pericolului pe care îl avea pisica mea. Pur şi simplu, ea nu realiza că fiecare săritură ar fi putut însemna pierderea vieţii. Ea era foarte liniştită, iar după efectuarea saltului se aşeza confortabil pe marginea balconului, care nu avea o lăţime mai mare de câţiva centimetri.
Mi-am amintit această istorisire când zilele acestea s-au intensificat discuţiile cu privire la o eventuală destrămare a coaliţiei de guvernare din ţară noastră. O asemenea alternativă – pe care eu sper totuşi să nu o văd dusă la îndeplinire – ar însemna, după părerea mea, un salt precum cel al pisicii mele, doar că încheiat rău de tot. Ceea ce politicienii noştri par să nu înţeleagă deloc este cât de aproape de o cădere în gol s-ar afla economia României dacă la fragilul echilibru bugetar de până în prezent s-ar adăuga o criză politică, în atât de tulburele mediu internaţional. Fie-mi îngăduit să încerc să explic cum văd eu lucrurile.
Economia este foarte fragilă
După ce am încheiat anul 2024 cu un deficit bugetar de 9,3% din PIB – cifră dincolo de orice limită rezonabilă într-un an de pace şi fără crize iminente – era imperios necesară adoptarea în cel mai scurt timp a unui program de reducere a acestui deficit. În absenţa unui astfel de program credibil pentru cei care finanţează dezechilibrul bugetar, scăderea cu o jumătate de pas a ratingului de ţară, aflat deja la nivel bbb - cu perspectivă negativă, ar fi însemnat imediat intrarea în grupa ţărilor “nerecomandate investiţiilor”, despre ale cărei implicaţii voi vorbi mai jos.
Prelungirea alegerilor şi identificarea unui guvern de coaliţie abia dincolo de jumătatea anului a fost o stare de lucruri care a întins la maximum coarda răbdării pieţelor financiare. Este adevărat, ratele dobânzilor la care a început să se împrumute România au fost uneori superioare celor la care au acces ţări din grupa nerecomandabile investiţiilor. Doar că, în asemenea cazuri, nevoile de finanţare ale ţărilor respective sunt moderate, deficitele pe care le au de acoperit nu sunt semnificative, iar tendinţa evoluţiei acestor ţări nu este descrescătoare.
Ca urmare, România şi-a menţinut un rating de ţară recomandat investiţiilor, dar pieţele financiare ne-au arătat un cartonaş galben, mărind costul împrumuturilor primite de ţara noastră. Menţinerea unui rating recomandabil investiţiilor s-a datorat, în principal, apartenenţei la Uniunea Europeană şi accesului la fonduri de valori însemnate, atât prin PNRR, cât şi prin alte mecanisme europene.
Guvernul instalat la palatul Victoria în iulie 2025 a pornit cu dreptul: au fost adoptate imediat măsuri credibile de creştere a veniturilor statului, prin majorarea TVA şi a accizelor la carburanţi, iar programul de guvernare, aprobat de parlament, a stabilit un calendar credibil de reducere treptată a deficitului public, care a fost de altfel acceptat de Comisia Europeană. Primele rezultate obţinute au fost întrucâtva mai bune decât cele anticipate, în sensul că deficitul bugetar a scăzut nu la 8,4%, cum fuseseră proiecţiile guvernamentale, ci la 7,7% (în date bazate pe plăţi efective; în date comparabile cu valoarea de 9,3% din 2024, în standarde ESA, probabil că deficitul bugetar va fi întrucâtva mai mare, dar nu deasupra valorii de 8% din PIB). Aşadar, s-a reuşit o reducere a deficitului bugetar cu circa 1,5 procente din PIB în numai 5 luni, ceea ce nu e deloc puţin.
Nu e mai puţin adevărat că un program care să vizeze reducerea deficitului bugetar atrage inevitabil o temperare a creşterii economice, întrucât îngheţarea în termeni nominali a unor venituri se repercutează asupra cererii de consum. Această stare de lucruri nu este însă anormală şi nici nu are efecte de durată, întrucât ea antrenează o scădere concomitentă a deficitului extern, ceea ce este foarte dezirabil. Iar dacă scăderea consumului este compensată prin creşterea unor investiţii, oricum foarte necesare, există premise bune pentru o creştere economică mult mai sănătoasă.
Există vreo alternativă rezonabilă la o temporară strângere a curelei? Răspunsul fără echivoc este nu. Continuarea sub orice formă a traiului bun pe creşterea îndatorării este cea mai bună reţetă care duce la dezastru. În locul unei detensionări treptate a situaţiei macroeconomice, care se realizează prin scăderea în mai mulţi ani a deficitului bugetar, conform programului guvernamental, riscul cel mare este ca piaţa să nu mai aibă încredere în traiectoria îndatorării României, ceea ce se traduce printr-o încetare bruscă a finanţării, ale cărei consecinţe le voi discuta mai jos.
Nu este nici uşor, nici plăcut să avem o restrângere a capacităţii de a consuma a cetăţenilor. Cum însă aceasta se realiza într-o proporţie cu totul nesănătoasă pe seama deficitului bugetar şi a îndatorării statului, nu avem alternativă la a continua reducerea deficitului bugetar, atât prin măsuri de creştere a veniturilor statului, cât şi prin reducerea cheltuielilor publice. Creşterea veniturilor statului nu înseamnă deloc că noi impozite şi taxe trebuie introduse. Încasarea actualelor sume datorate, pentru TVA, pentru impozitele pe profit, ca să dau doar două exemple, în care rata de necolectare este foarte ridicată, ar permite nu doar reducerea deficitului bugetar, ci şi o mai echitabilă împărţire a poverii fiscale. Este absurd ca numai 70% din TVA datorat să ajungă la buget, iar 30% să fie frumuşel înghiţit de prea largile buzunare ale fraudatorilor neprinşi.
Oricum am privi lucrurile, situaţia economică în prezent este fragilă, ca să nu spun pe muchie de cuţit. Deficitul este în continuare mai mult decât dublul nivelului maxim prevăzut în tratatul de la Maastricht, economia nu dă semne de revigorare, iar disputele politice pe tema cine anume să suporte mai mult din nota de plată par interminabile. La asta putem adăuga golănia creşterii unor cheltuieli bugetare aprobată de parlamentari care nu au deloc simţul pericolului – şi avem o imagine foarte departe de liniştitoare.
Situaţia internaţională este foarte critică
Războiul din Ucraina a intrat în cel de-al cincilea an fără a se întrevedea o soluţie într-un viitor rezonabil. Războiul din Iran a atras o neaşteptată blocare a uneia dintre cele mai importante căi de navigaţie pentru transportul de hidrocarburi – riscurile militare şi politice fiind exacerbate de riscurile cu caracter economic. Nici acest conflict nu pare a se stinge în zilele următoare, ceea ce atrage riscuri extraordinare pentru economia mondială, pe canalul scumpirii masive a resurselor de energie. Situaţia internaţională tensionată a obligat multe ţări la majorări fără precedent ale cheltuielilor militare, care atrag schimbări importante în structura cererii din economia mondială.
Toate acestea arată că riscul de recesiune şi de inflaţie este la cel mai ridicat nivel de după pandemie, chiar fără a lua în calcul pericolul extinderii operaţiunilor militare dincolo de ţările în care acestea se desfăşoară în prezent. O situaţie atât de tensionată afectează pieţele financiare, iar ţările cele mai vulnerabile sunt în mod evident cele care depind mai mult de finanţarea externă a deficitelor. Noi suntem în mod clar afectaţi, chiar dacă nu luăm parte direct la niciunul din cele două războaie.
Doar o criză politică ne mai lipseşte
Am văzut că situaţia economică este fragilă. Bugetul rămâne în continuare cu un deficit foarte ridicat, care presupune finanţare amplă, internă şi externă. Situaţia internaţională este dincolo de foarte tensionată. Un mediu deloc încurajator, un mediu care ar trebui să atragă mult mai multă răspundere din partea politicienilor. Dacă cumva acest lucru chiar se întâmplă, trebuie să recunosc că ascund acest lucru cu foarte mult talent. Scandalurile nesfârşite din cadrul coaliţiei guvernamentale, la care se adaugă abordări cel puţin imprudente în privinţa trecerii prin Parlament a bugetului pe anul în curs, atacurile la adresa unor partide din arcul guvernamental de către alte partide din acelaşi arc guvernamental, toate arată o situaţie politică extrem de tensionată.
Aşa cum am spus, trag nădejde că toate aceste tensiuni nu se vor materializa în ireparabile fracturi în cadrul coaliţiei guvernamentale. Dar dacă totuşi o asemenea fractură are într-adevăr loc? Prima urmare ar fi pierderea instantanee a credibilităţii, iar asta nu pentru un guvern sau pentru un prim-ministru, ci pentru întreaga ţară. Rezultatele obţinute de guvernarea Bolojan au fost foarte bine apreciate, atât pe piaţa financiară internaţională, cât şi în cadrul instituţiilor internaţionale. Iar acest lucru se poate vedea prin date concrete: România s-a împrumutat în condiţii semnificativ mai favorabile decât cele de până în iunie anul trecut. Fondurile europene, atât din PNRR, cât şi din alte programe, au putut fi trase în continuare, chiar dacă întârzieri în aplicarea unor măsuri ar fi putut duce la blocarea lor. Nu putem pierde din vedere nici faptul că aderarea la OECD a intrat în linie dreaptă, ceea ce este un alt vot de încredere pentru autorităţile ţării noastre, care au arătat că fac ceea ce trebuie şi sunt decise să continue pe această cale.
Destrămarea coaliţiei guvernamentale într-un asemenea moment ar face praf tot ceea ce s-a câştigat în plan politic până în acest moment. Orice alt guvern, chiar admiţând că ar putea fi negociat în numai câteva săptămâni, ceea ce este o ipoteză eroică, ar avea nevoie de mult timp înainte de a putea dobândi credibilitatea pe care a avut-o guvernul Ilie Bolojan. Oricum ar arăta noua majoritate parlamentară şi oricine ar fi primul ministru. Iar timpul nu mai are răbdare.
O vulnerabilitate existenţială: deficitul bugetar
Timp de decenii, deficitul bugetar şi corolarul său, datoria publică acumulată, s-au menţinut în limite gestionabile. În 2006, anul dinaintea intrării în UE, datoria publică era mai mică de 12% din PIB. Au urmat mai multe momente critice severe pe plan internaţional, printre care criza financiară mondială din 2008, pandemia, războiul din Ucraina şi criza energetică, care au generat presiuni şi asupra echilibrului bugetar din ţară noastră. Dar nimic nu a contat mai mult decât un comportament tot mai iraţional al guvernelor succesive, care au distrus în numai câţiva ani unul dintre atuurile semnificative ale ţării – o datorie publică scăzută. Începând cu marea aberaţie numită „wage-led growth” din 2017, continuând cu creşteri ale cheltuielilor statului cu mult peste potenţial, inclusiv pentru creşteri de salarii în sectorul public şi de pensii ce nu au ţinut seama de nicio corelaţie macroeconomică, am ajuns la un deficit public ameţitor, de 9,3% în 2024 şi o datorie publică ce a depăşit în 2025 pragul de 60% din PIB. Dobânzile plătite în 2025 la datoria publică s-au cifrat la 50,5 miliarde lei, adică 2,6% din PIB. Anul acesta sunt estimate la peste 60 miliarde de lei, adică 3% din PIB.
Sunt cifre care arată că iresponsabilitatea politicianistă a risipit micul atu macroeconomic pe care îl mai aveam. Sau, altfel spus: acum, pomana s-a terminat. Nu mai sunt resurse pentru a batjocori banul public. Restabilirea treptată a echilibrului bugetar şi reducerea poverii datoriei publice nu mai pot fi amânate, decât cu costuri uriaşe. Iar aceste costuri nu se rezumă doar la hemoragia de resurse pentru a plăti dobânzi tot mai împovărătoare: este în joc chiar independenţa economică a ţării.
În cazul nefericit în care poiticienii decid că reducerea deficitului mai poate să aştepte, iar pieţele să facă bine să privească baletul politic de la noi cu multă bunăvoinţă, lucrurile se pot întoarce spre un dezastru de mare intensitate şi lungă durată. Este suficient ca investitorii să realizeze că agenda politicienilor nu are în obiectiv restabilirea cât mai rapidă a echilibrelor în economie. În acel moment, actorii din piaţă vor vota cu banii lor: vor ieşi din România. Declanşarea unei crize guvernamentale într-o ţară cu nevoi mari de finanţare este, oricum am privi-o, un moment de cotitură. Investitorii sunt fiinţe sperioase. Nu aşteaptă prea mult să li se confirme temerile. Iar declanşarea panicii are un teribil efect de contaminare.
Că aşa stau lucrurile ne-a arătat, foarte de curând, reacţia pieţei financiare de după primul tur al alegerilor prezidenţiale din primăvara anului trecut: BNR a vândut peste 7 miliarde de euro, în 3 zile, pentru a limita deprecierea leului – care tot s-a cifrat la peste două procente. Dacă în aceste zile guvernul care a reuşit să liniştească pieţele si a adoptat măsuri de reformă semnificative este trimis acasă, toate scenariile pe care le întrevăd pleacă de la coborârea ratingului de ţară în zona „nerecomandabilă investiţiilor”.
Ce înseamnă asta? Niciun investitor instituţional de calibru nu mai are voie să cumpere titluri româneşti şi trebuie să le vândă pe cele pe care le are – întrucât regulile contabile draconice nu permit investiţii nesigure. Nu am mai vorbi despre reducerea apetitului investitorilor de a lua poziţii pe România: piaţa financiară ar seca brusc şi total. Clauzele standard din contractele de finanţare includ dreptul creditorilor de a cere rambursarea integrală în avans, dacă situaţia se schimbă dramatic. În mai puţin de 6 luni rezervele valutare, foarte mulţumitoare, din prezent ar putea să se evapore, iar încetarea plăţilor să devină un risc imediat.
În acel moment, nu am mai vorbi deloc despre reducerea treptată a deficitului bugetar, despre o creştere economică modestă, dar pozitivă: nu ar mai exista bani de salarii, de pensii, bugetul ar mai cheltui doar cât poate încasa. Iar, într-o economie ajunsă în vrie, ar putea încasa din ce în ce mai puţin.
În perioada 2004-2024, Grecia a fost una din cele două ţări din UE în care nu a crescut deloc standardul de viaţă al populaţiei (în aceeaşi perioadă, noi am avut una dintre cele mai rapide creşteri, de peste 90%!). Intrarea ţării acum în grupa nerecomandabilă investiţiilor ar garanta întâi o prăbuşire dramatică a consumului, iar apoi o reluare foarte lentă, într-o perioadă chiar mai lungă decât cea de care a avut nevoie Grecia.
Săptămâna trecută, printre multele acte normative adoptate de guvern, s-a înscris şi o ordonanţă de urgenţă care simplifică şi digitalizează procedura de depunere a cererilor de examinare a investiţiilor străine, simplifică şi scurtează procedura administrativă de aprobare, precum şi reduce cu 40 de zile timpul maxim alocat pentru luarea deciziei în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. Mai puţină birocraţie, mai multă normalitate. Sper de aceea că tot circul politic la care asistăm în aceste zile nu va depăşi stadiul de spectacol penibil. Nu e vorba, şi acesta ar putea să lipsească total. Dar sper că simţul pericolului este prezent în suficientă măsură, încât să nu fie pusă în pericol stabilitatea politică a ţării, atâta câtă e ea azi.
