Conducerea MAI, acuzată că "tergiversează" implementarea sistemului cu camere video pentru siguranţa în trafic

(en.wikipedia.org)
Liliana Alexe
19.03.2026
(en.wikipedia.org)
Liliana Alexe
19.03.2026

Asociaţia Pro Infrastructură îi critică dur pe ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi pe şeful Poliţiei Române, chestorul general Bogdan Despescu, pentru întârzierea implementării sistemului pentru siguranţa rutieră prin care sunt filmaţi de camerele video instalate pe drumurile publice şoferii indisciplinaţi, care apoi sunt sancţionaţi contravenţional.

„Domnii Predoiu şi Despescu, frânele siguranţei rutiere”, aşa îi numeşte Asociaţia Pro Infrastructură pe cei doi oficiali de la conducerea MAI.

„Este inadmisibil cum ministrul Predoiu şi aparatul său birocratic tergiversează de doi ani de zile implementarea sistemului prin care poliţia poate amenda şoferii care încalcă legea folosind imaginile surprinse de camerele video instalate pe drumurile din toată ţara.

Subiectul nu este deloc nou şi vi l-am mai supus atenţiei fix acum un an, în martie. Pe-atunci nu aveam ordin de ministru, dat între timp. Dar în octombrie 2025, alte scuze: ba că nu există un centru naţional care să centralizeze cererile venite din ţară şi să scrie procesele verbale de contravenţie, ba că trebuie să se modifice actul normativ iniţial, OUG 84/2024.

În dulcele stil birocratic de ghişeu, 'mai trebuie o hârtie'. În cazul nostru, o nouă ordonanţă de urgenţă pusă în consultare abia în noiembrie 2025. În 6 martie 2026, proiectul de OUG a fost publicat pe site-ul MAI în transparenţă, transmis la avizare la MTI, MDLPA, MAPN, ANSPDCP şi MEC şi la analiză în MJ şi MFP.

Poate vă întrebaţi, ca şi noi, de ce se tot trage de timp. O fi calculul politic cinic care spune că este o măsură nepopulară. Ori neînţelegerea rolului pe care îl au domnii Bogdan Despescu, şeful Poliţiei Române, şi Cătălin Predoiu, ministrul Internelor: acela de a proteja viaţa noastră, a tuturor, inclusiv în trafic.

Indiferent care ar fi motivul, rezultatul este că străzile oraşelor şi drumurile dintre ele sunt văduvite de o măsură care ar putea creşte semnificativ siguranţa rutieră. Adică mai puţine tragedii prin disciplinarea şoferilor certaţi cu regulile Codului Rutier, fiindcă toţi ceilalţi participanţi la trafic care le respectă nu au decât de câştigat”, a scris pe Facebook Asociaţia Pro Infrastructură.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos