"Comorile Chinei" vin la pachet cu "Aurul şi argintul antic al României"

Expoziţiile de amploare "Comorile Chinei" şi "Aurul şi argintul antic al României" vor fi organizate anul acesta, în perioadele mai - august, respectiv septembrie - decembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti, anunţă instituţia.
Bodhisattva Avalokiteshvara (Epoch Times)
Bogdan Costea
05.02.2013

Expoziţiile de amploare "Comorile Chinei" şi "Aurul şi argintul antic al României" vor fi organizate anul acesta, în perioadele mai - august, respectiv septembrie - decembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti, anunţă instituţia. "Comorile Chinei" va fi o expoziţie de o importanţă excepţională, cuprinzând artefacte din patrimoniul cultural al Chinei şi va fi organizată în colaborare cu Centrul Naţional de Schimb de Patrimoniu Cultural din China. Cu acest prilej vor fi prezentate 101 de exponate, care includ obiecte de bronz preistorice, figurine din Armata de teracotă (dinastia Qin), bunuri culturale legate de Drumul Mătăsii (dinastiile Han şi Tang), şi alte bunuri culturale (dinastiile Song, Yuan, Ming şi Qing).

Armata de teracotă a fost descoperită în anul 1974. Pe locul sitului a fost construit şi un muzeu, în acelaşi an. Estimările arată că sunt peste 7.000 de soldaţi, 100 de care şi 100 de cai în cele trei arii cercetate. Toate statuile sunt în mărime naturală, soldaţii având între 1,7-1,9 metri înălţime, iar caii, aproximativ 1,5 metri înălţime şi 2 metri lungime. Armata de teracotă oferă importante informaţii lumii moderne despre organizarea militară, cultura şi arta în timpul dinastiei Qin.

Pe de altă parte, expoziţia "Aurul şi argintul antic al României" îşi propune să reunească unele dintre cele mai reprezentative piese arheologice din aur şi argint descoperite pe teritoriul României, obiecte datate din neolitic până în secolele VI-VII e.n. Expoziţia va fi vernisată mai întâi la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României, urmând să fie itinerată în cel puţin 12 muzee din România. La acest eveniment au confirmat participarea, alături de MNIR, 31 de instituţii muzeale din toată ţara.

Dintre piesele selectate, unele se află în expoziţia Tezaur Istoric a Muzeului Naţional de Istorie a României şi pot fi văzute doar la Bucureşti, altele sunt expuse în diferite muzee de istorie şi arheologie din ţară, în timp ce altele, deşi cunoscute prin publicaţii de specialitate, sunt încă păstrate în depozite. Reunind un patrimoniu valoros, expoziţia va oferi o succesiune de stop-cadre, prilejuind o incursiune în timp, din neolitic până în secolul al VII-lea e.n.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor