Commisia Europeana va anunţa presuspendarea a trei programe operaţionale

Comisia Europeană, Bruxelles. (JOHN THYS / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
24.10.2012

CE urmează să anunţe joi presuspendarea a trei programe operaţionale, POS Transport, POS CCE şi Programul Operaţional Regional, potrivit unor surse europene.

Doar în cazul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Competitivităţii Economice este vorba de o presuspendare completă. În ceea ce priveşte POS T şi POR vor fi presuspendate doar câteva axe prioritare.

După primirea scrisorii de notificare, Bucureştiul va avea la dispoziţie două luni pentru a remedia deficienţele constatate.

România nu a mai trimis la Comisia Europeană cereri de rambursare pe cele trei programe (plus POS Mediu) de la 1 iulie. Deocamdată, Mediul scapă de presuspendare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor