Comisia Europeană, ţinta unui atac cibernetic la scară mare

Organul executiv al Uniunii Europene a declarat că a fost joi ţinta unui atac cibernetic la scară mare, care aparent a blocat accesul la Internet timp de câteva ore.
(Captură Foto)
Andrei Popescu
25.11.2016

Website-ul Politico a citat un email trimis personalului Comisiei Europene în Bruxelles de către departamentul pentru servicii IT în care s-a precizat că un atac de tipul ddos (distributed-denial-of-service) “a provocat saturarea conexiunii noastre la Internet”.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei, Margaritis Schinas, a fost citat de agenţia rusă de ştiri TASS afirmând că în urma incidentului nu au fost compromise datele.

Potenţiala sursă a presupusului atac nu a fost imediat clară.

Politico a citat un membru al Comisiei Europene afirmând că Internetul comisiei a căzut “de două ori, timp de câteva ore”.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat pentru Politico faptul că atacul “a fost până acum oprit cu succes fără întreruperea activităţii serviciului, deşi vitezele de conectare au fost afectate o perioadă de timp”.

Presupusul atac cibernetic a avut loc în aceeaşi zi în care preşedintele ucrainean Petro Poroşenko s-a întâlnit cu liderii UE la un summit în Bruxelles.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor