Comemorarea victimelor deportărilor din Basarabia

Populaţia dintre Prut şi Nistru a cunoscut deportări, foamete şi teroare în masă din partea regimului comunist. Autorităţile sovietice au cerut stârpirea chiaburilor şi elementelor duşmănoase, iar deportările s-au făcut în baza reglementărilor pentru criminali. „Numeric vorbind Gulagul românesc este comparabil cu Holocaustul evreilor”, a spus Filaret Acatrinei, regizorul filmului „Memorialul deportaţilor” în cadrul unei proiecţii a acestuia organizată de Institutul Fraţii Golescu la Clubul Ţăranului Român.

La 1 aprilie 1941 trupele trupele NKVD au ucis peste 3.000 de români care au vrut să treacă în România, după ce Armata Roşie a ocupat nordul Bucovinei. Sute de mii de români s-au trezit peste noapte prizonieri pe un teritoriu dominat de regimul sovietic şi au fost deportaţi în Kazahstan şi Siberia.

Filaret Acatrinei a povestit cum a ajuns în Kazahstan, la locurile unde au fost deportaţi românii din Basarabia – „o lume extrem de închisă în care şi acum toată lumea îi priveşte pe străini cu scepticism, ca pe nişte inamici”. „Să ştiţi că atunci când ajungi acolo te cuprinde mânia, nu emoţia. Deşi-ţi cauţi un echilibru, nu poţi să-l găseşti pentru că nu-ţi poţi închipui o astfel de dramă – să desparţi părinţii de copii, fraţii de surori, să laşi copii de trei ani de zile să meargă într-o imensitate necunoscută, să vezi cum îţi mor părinţii şi fraţii”, a mai spus regizorul.

„Pe listele de deportare apar copii de trei ani. Cu o minuţiozitate sadică, erau urcaţi în vagoane. Se vorbeşte puţin despre Holocaustul românilor duşi în vagoane de vite în zonele centrale ale Asiei. Avem cărţi despre deportaţii din Basarabia, Bucovina, Herţa, dar nu avem cărţi despre Gulagul intern. Totalitarismul nu conduce decât la lucruri reprobabile”, a spus la rândul său Mihai Nicolae, directorul Institutului Fraţii Golescu.

Documentarul „Memorialul Deportaţilor” evocă suferinţa deportaţilor români, care pierduţi în zonele asiatice visau întoarcerea acasă, revenire pe care doar puţini dintre ei au mai apucat-o. Peste 40.000 de ţărani au fost lichidaţi pentru aşa-zisa apartenenţă la diferite partide burgheze naţionaliste. „Chiaburii” au fost declaraţi duşmani ai regimului comunist, iar la 6 aprilie 1949 Comitetul Central al PCUS adoptă hotărârea de deportare a lor. Pe drum mulţi au murit de foame şi frig şi din cauza lipsei apei. Au fost lipsiţi de condiţiile minimale de hrană şi igienă şi trataţi ca animalele.

La 1 aprilie 1941 trupele trupele NKVD au ucis peste 3.000 de români care au vrut să treacă în România, după ce Armata Roşie a ocupat nordul Bucovinei. Sute de mii de români s-au trezit peste noapte prizonieri pe un teritoriu dominat de regimul sovietic şi au fost deportaţi în Kazahstan şi Siberia.

Satul Frunza din Ţinutul Herţei a fost şters de pe faţa pământului. La fel s-a întâmplat cu satul Prisaca, aflat între Tereblecea şi Siret. Au fost deportaţi ţărani şi pentru nerealizarea cotelor de producţie agricole aberante impuse de regimul comunist. Producţia de cereale, floarea soarelui şi alte culturi trebuia predată statului, chiar dacă ţăranii nu le cultivau. Pe de altă parte, după seceta din 1947 a urmat foametea din 1948-49 provocată de iraţionalitatea politică a regimului comunist.

Mulţi copii deportaţi nu şi-au mai văzut niciodată părinţii, iar cei întorşi în Basarabia au avut dificultăţi în a-şi face un rost. Nu mai aveau casă şi pământ şi le era foarte greu să găsească un loc de muncă.

Legea nr. 68/2011 a instituit ziua de 1 aprilie ca zi de cinstire a memoriei românilor - victime ale represiunii organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie.