Clotilde Armand: Moscheile cu clerici radicali islamişti trebuie închise. Adepţii terorismului, expulzaţi
alte articole
Grupările teroriste au profitat de naivitatea şi bună-voinţa unor lideri europeni şi s-au infiltrat printre refugiaţi, cu scopul de a alimenta teama şi de a sabota construcţia europeană, a declarat vineri, pe contul său de Facebook, consilierul local Clotilde Armand, a doua zi după tragedia de la Nisa.
"Sunt şocată şi totodată revoltată pentru acest val de atentate teroriste monstruoase orchestrate de islamişti pe teritoriul Europei şi îndeosebi al Franţei mele natale. Totodată mă rog pentru victimele atentatelor şi rudele acestora care trec prin clipe foarte grele. Din păcate, teroriştii islamişti au profitat de spiritul european de toleranţă şi de respectul nostru pentru drepturile omului pentru a ne face rău.
Este momentul să dăm dovadă de solidaritate, dar şi de fermitate în faţa acestui val de terorism islamic. Eu personal susţin deportarea tuturor celor care se fac responsabili de difuzarea propagandei teroriste islamice şi sunt condamnaţi astfel de instanţele europene. De asemenea, moscheile cu clerici radicali islamişti ar trebui închise. Libertatea religioasă nu mai trebuie să fie abuzată pentru a instiga la comiterea unor astfel de atrocităţi.
Este momentul să spunem răspicat că musulmanii veniţi în Europa, migranţi de dată recentă sau chiar din a doua sau a treia generaţie, trebuie să respecte valorile civilizaţiei europene, de toleranţă, respect pentru drepturile şi libertăţile celorlalţi, inclusiv pentru drepturile femeilor, sau se pot gândi la a se muta în statele din Orientul Mijlociu", a scris Clotilde Armand.
Totodată, reprezentanta Uniunii Salvaţi Bucureştiul crede că este nevoie de o solidarizare a Europei şi Statelor Unite pentru a soluţiona conflictele din Siria şi Irak şi pentru a elimina gruparea Stat Islamic.
"A fost tolerată mult prea multă vreme o rană supurândă chiar în apropierea graniţelor europene, care a alimentat un val de terorism islamic şi a pus în mişcare un număr mare de refugiaţi, pe care statele europene nu-l pot gestiona şi integra pe termen scurt. De asemenea, se pare că grupările teroriste au profitat de naivitatea şi bună-voinţa unor lideri europeni şi s-au infiltrat printre refugiaţi, cu scopul de a alimenta teama şi chiar de a sabota construcţia europeană", a precizat franţuzoaica.
Clotilde Armand atrage atenţia că nu putem să ne creştem copiii în teama permanentă de astfel de atacuri, dar nici nu ne dorim o societate în care din ce în ce mai multe drepturi şi libertăţi individuale să fie limitate în numele luptei anti-teroriste.
"Tocmai de aceea trebuie combătute cauzele radicalizării, promovate modificări constituţionale, acolo unde este cazul, şi expulzaţi adepţii terorismului islamic de pe teritoriul Uniunii Europene", a subliniat consilierul USB.